Nu mă gândesc la şarlataniile Oracolului din Delphi, nici ale cititorilor în stele sau în cristale, doar la puterea de predicţie a celor care, bazându-se pe experienţa istoriei, au văzut dincolo de orizont.
Winston Churchill avea să spună mereu că nu se preocupă prea mult de strategiile de luptă, preferă să scruteze greşelile din trecut şi să nu le mai repete.
Puţini români cunosc viziunea lui Conrad Hass, artileristul de geniu din Hermanstadt care a proiectat racheta în trei trepte cu patru secole înainte de experimentele de la Cape Canaveral cu rachetele moderne intergalactice. Înainte de căderea mărului în capul lui Newton, el a prevăzut că există un strat în atmosferă care atrage orice obiect zburător înapoi. Gravitaţia. Aşa a inventat un dispozitiv, pe care l-a proiectat într-un Coligat, pe baza experienţei artificierilor chinezi de dinainte de Hristos.
Întrebat odată de un student, ce se va întâmpla dacă teoria relativităţii se va infirma într-un viitor apropiat, Albert Einstein a răspuns sec: “Atunci se va demonstra că nu există Dumnezeu!”.
Adevăraţii oameni de stat au cunoscut şi au studiat temeinic istoria pentru a putea face predicţii de viitor.
Cunoaştem existenţa computerelor de doar două decenii. În realitate, încă de pe timpul celui de-al doilea război mondial, un tânăr, Alan Turing, fiind însărcinat cu misiunea specială de spargere a codurilor maşinăriei de război germane, a inventat un dispozitiv electromagnetic care putea face descifrări pe baza unui algoritm matematic. Pentru ca Hitler să nu-şi dea seama, comandamentul militar britanic lovea doar a şaptea ţintă descoperită în misiunea de atac. Marele cinism al războiului, ulterior decriptat, a fost lipsa de decizie a armatei americane de a se apăra în atacul nimicitor de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941. SUA aveau nevoie de un motiv de a intra în război împotriva Axei Berlin-Tokio-Roma.
Cercetând istoria ne e mai simplu să facem predicţii pentru viitor.
Gadget-urile şi roboţii care ne vor ocupa timpul vor micşora IQ-ul populaţiei. Servită de tehnologie, omului modern îi va fi tot mai greu să gândească. Vor gândi pentru el inteligenţa artificială. Scăderea capacităţii de gândire şi de alegere va duce la o populaţie tot mai uşor de controlat. Noile războaie nu se vor mai duce cu armata sau cu avioanele, ci prin manipulări dolosive cu teme parazitare.
Atunci când o serie de elemente din sistemul periodic al lui Mendeleev vor dispărea de pe majoritatea hărţilor de resurse ale ţărilor civilizate, marile zăcăminte din junglă vor trebui să fie exploatate.
După ruşinoasa înfrângere în Saigon, americanii nu-şi vor mai permite să piardă atâtea vieţi omeneşti pe teritorii unde principalul inamic îl reprezintă jungla şi animalele sălbatice. Pentru a fi pregătit momentul de asalt, aşa-numita societate civilă de protecţie a animalelor, de ajutorare a săracilor africani sau a locuitorilor amazonieni se va împrieteni cu băştinaşii. Atacul se va face prin ei. Aceştia vor fi antenuţele de ghidaj pentru desantul aeropurtat. Strategia e veche. De la Sun Tzu se cunoaşte că Arta războiului poate fi câştigătoare doar dacă respecţi o serie de principii: „Nicio țară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior”. Şi complicii vor fi în pat cu duşmanul la momentul potrivit.
Populaţia Europei va fi din ce în ce mai sedentară. Până în 2100 vor fi necesare peste 100 de milioane de lucrători. De unde vor fi aduşi şi selecţionaţi? Prin migraţia curentă e doar o primă etapă. Urmează valuri mult mai consistente. Aranjate de stăpânii cei mari ai ţărilor europene. Nici barbarii n-au distrus Roma, au salvat-o, avea să explice Octavian Paler într-o carte de succes.
Viitorul nu va fi al progresismului. Oamenii se vor întoarce la tradiţii şi la creştinism. Paradigma neomarxistă va mai cuprinde minţile slabe de înger câteva decenii, timp în care marii păpuşari îşi vor îndeplini misiunile coloniale, pe baza naivităţii maselor de manevră de a lupta pentru o serie de cauze de dinainte pregătite. Nu poţi să te baţi cu leii dacă n-ai intrat niciodată în cuşcă!
În zece ani, tehnologia va fi cu totul altfel. Nepoţii vor râde de noi că aveam touch-screen-uri. Se va comunica prin holograme, iar fiecare obiect va avea un cod care va răspunde la comenzile digitale ale omului.
Mai mult de două miliarde de oameni vor avea nevoie de asistenţă în activităţile curente. Vor deţine suficienţi bani să plătească workeri din lumea a treia. Nicio ciocnire a civilizaţiilor nu se va înregistra. Asta dacă nu va proiecta cineva în laborator o astfel de luptă pentru a distrage atenţia de la misiunea imposibilă de explicat lumii.
Cercetările medicale vor duce la prelungirea vieţii umane. Industria geriatrică va dinamita bursele. Cancerul nu va fi eradicat. Se vor descoperi noi boli, unele despre care nu s-a ştiut nimic niciodată.
Marea problemă va fi finanţarea deficitului de pensii. Dar şi acest lucru se va realiza prin impunerea de taxe bogaţilor lumii. Industria eco (nepoluantă) va fi superaccizată. Oamenii se vor deplasa mai rapid, dar vor fi mai înceţi la minte, dependenţi de tehnologie, creierul nu se va atrofia, dar lipsa de adrenalină nu va mai face active sinapsele, iar celulele neuronale vor muri din lipsă de activitate.
Secolul XXI a fost al lui Big Brother, al controlului individului. Secolul XXII va fi al controlului minţii. Întotdeauna vor exista competiţii între marile puteri. Cine va controla mai multe conştiinţe va conduce lumea.
După o perioadă de explozie a progresismului neomarxist se va închide cercul ideologic inventat pe Muntele Adevărului de George Luckacs, fostul ministru al Culturii din Guvernul Bella Kun, dat jos în 1919 şi cu sprijinul armatei regale române şi se va deschide o altă formă de control a societăţii. Vor fi inventate altfel de subculturi, cu totul diferite de ce am avut până acum. Naţionalismul luminat va prelua în jumătate de secol puterea în ţările civilizate. Uniunea Europeană se va dezintegra din formula curentă. Va apărea o formă de confederaţie total diferită, cu respectul faţă de suveranitatea naţională. SUA vor pierde războiul economic cu China şi se vor reîntoarce socialiştii la putere, în câteva decenii.
Pe planetă vor apărea noi tigri economici. În Balcani, visul Reginei Maria se va împlini sub altă formă decât a gândit-o cea de tip Commonwealth. Cine va trăi atunci va fi bine reprezentat. Politic şi militar. Nu va fi o singură forţă. Ci mai multe, care se vor complementa. După declinul exportatorilor de ţiţei şi gaz îşi vor supravieţui un secol, nu mai mult, bunăstarea în huzur şi vor dispărea în urma războaielor fratricide. Creştinismul se va întări.