12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialPeste 420.000 de turişti au vizitat Cetatea Râşnov până la sfârşitul lunii...

Peste 420.000 de turişti au vizitat Cetatea Râşnov până la sfârşitul lunii octombrie

”Numărul vizitatorilor creşte an de an la Cetatea Râşnov, acest lucru datorându-se în principal investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii turistice, intervenţiilor în regim de urgenţă la Cetate, precum şi strategiei de promovare a oraşului. Să nu uităm că anul acesta a fost semnat contractul care prevede reabilitarea Cetăţii Medievale Râşnov”, se precizează în comunicatul de presă.

Contractul de reabilitare a cetăţii a fost semnat cu o asociere de firme din Ploieşti, având o durată de 27 de luni, iar valoarea totală se ridică la suma de 13,3 milioane lei, cu TVA inclus.

Cetatea Râşnov, alături de Castelul Bran şi Biserica Neagră, sunt primele trei obiective turistice din judeţul Braşov, care atrag cel mai mare număr de turişti, peste 1,4 milioane de vizitatori înregistrându-se anul trecut la aceste obiective turistice. De asemenea, numărul mare de manifestări culturale diverse care au loc în sezonul estival la aceste obiective atrag un număr mare de turişti români şi străini.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă