29.4 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialPrimarul Mircea Rusu canta la masa Puterii

Primarul Mircea Rusu canta la masa Puterii

Primarul din comuna mureseana Band, cantaretul Mircea Rusu, fost membru PSD, s-a inscris in PNL. El si-a motivat gestul prin faptul ca intotdeauna a fost atras de ideile liberale si ca spera sa colaboreze foarte bine cu noii lui colegi de partid.
Edilul a mai afirmat ca in spatele deciziei de a trece in barca liberalilor au stat si discutiile pe care le-a avut cu locuitorii celor 11 sate componente ale comunei. „Am ascultat ceea ce mi-au spus oamenii si am socotit ca ar fi foarte bine sa colaborez cu PNL. Am simtit ca e bine ceea ce fac”, a adaugat Rusu. El a mai spus ca in schimbul inscrierii sale in randurile liberalilor a obtinut promisiunea realizarii mai multor obiective importante pentru comuna, printre care introducerea canalizarii, realizarea de locuinte pentru rromi, reabilitarea drumului Band-Petea, dar si construirea unui camin cultural.
Trecerea lui Rusu din tabara social-democrata in cea a membrilor PNL este, insa, surprinzatoare daca tinem cont de faptul ca, in primele luni ale acestui an, primarul a reclamat o serie de controale pe care le-a considerat abuzive dictate de prefectul judetului, Ciprian Dobre, care este si el liberal.
Liderul PSD Mures, Ovidiu Natea, considera, insa, ca edilul a parasit fostul partid de guvernamant in urma unor presiuni facute de actuala Putere. „La Band, la Taureni, la Bogata sau la Raciu sunt controale saptamanale. Pleaca unii, vin altii. Desigur nu gasesc ei prea mare lucru, dar ajung tracasarile”, a spus Natea.
In schimb, presedintele filialei PNL, Eugen Nicolaescu, a respins categoric acuzatiile lansate de liderul social-democrat privind presiunile facute asupra primarilor. „Este o diferenta mare de abordare. PSD a racolat primari cu forta. In 2001, acest partid racolase deja 30% din primari. Noi nu racolam. Cei care doresc sa vina la noi, stam de vorba cu ei si vedem”, a spus Nicolaescu. Potrivit sursei citate, de la alegerile locale din 2004 si pana acum, numarul primarilor liberali a crescut de la 5 la 7, un alt edil inrolat in PNL fiind cel din comuna Batos.

Cele mai citite

Trump afirmă că renunță la noi atacuri asupra Iranului și vorbește despre un posibil acord de pace

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că nu va autoriza noi atacuri asupra Iranului, după ce, potrivit afirmațiilor sale, aliații din Orientul Mijlociu au...

Aproape 2.500 de trotinete electrice au intrat sub protecția RCA. Românii au început să își asigure noile vehicule urbane

Asigurătorii atrag atenția că o trotinetă electrică ce poate depăși 25 km/h este considerată, din punct de vedere legal, un moped, ceea ce implică...

Ucraina participă în premieră la misiunile UE de stingere a incendiilor. Zeci de pompieri, trimiși în Franța

Ucraina participă pentru prima dată la intervențiile organizate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.Un contingent format din 70 de pompieri a plecat...
Ultima oră
Pe aceeași temă