De ce oamenii au o parere atat de proasta despre Parlament? Cazul DNA reprezinta doar una dintre nenumaratele explicatii.
Mai multi parlamentari ai puterii au absentat de la votul uneia dintre cele mai importante acte de lupta impotriva coruptiei, capitol la care stam inca destul de prost. Tarile civilizate la care dorim sa aderam mai ca nu urla la noi sa intram odata cu buldozerul pe largul bulevard national al coruptiei, iar Senatul, parca vrand sa le faca in ciuda, parca dorind sa arate inca o data oglinda societatii romanesti, isi pune singur piedica. Rectific, ne pune piedica.
Nu ma indoiesc de faptul ca scuzele unor senatori sunt temeinice si plauzibile. Dar totusi, dat fiind caracterul primordial al acestui act, poate ca mai impor-tanta ar fi fost prezenta la sedinta in cauza, decat o scuza, fie ea si sustinuta de argumente. Exista si senatori cu constiinta, care inteleg raspunderea mandatului de parlamentar incredintat de oameni, cum este cazul unui senator constantean care nu numai ca si-a facut pe deplin datoria, dar a ramas sa scape si turma. Din pacate insa, o singura floare nu aduce niciodata primavara.
Majoritatea parlamentara a puterii are insa o supapa de siguranta in caz de esec: presedintele Romaniei. Acesta poate retrimite orice proiect de lege respins de Senat inapoi la vot, iar in aceste conditii se poate conta pe o mai buna mobilizare.
Nu strica insa un grotesc exercitiu de imaginatie prin care sa ne inchipuim ca majoritatea parlamentara de astazi ar fi avut un alt presedinte decat Traian Basescu. Si-ar mai fi permis luxul absentelor? In nici un caz. La acest capitol, un exemplu de unitate, dar mai putin de ratiune, poate fi luat de la parlamentarii PSD, incolonati si disciplinati la orice vot care inseamna boicotarea puterii, chiar daca in multe cazuri cel boicotat este interesul national.
Pe de alta parte, un Adrian Nastase presedintele Romaniei nu ar fi demarat niciodata o cruciada pe fata impotriva coruptiei. Se vede zilele acestea de ce. Insa confortul numit Traian Basescu nu trebuie sa reprezinte nici un fel de scuza pentru lipsa de interes manifestata in general de parlamentari la adresa electoratului.
Ce putem cere de la Parlament mai mult decat cerem de la societatea romaneasca?
Sa cerem valoare cand sistemul romanesc de valori este complet rasturnat?
Sa cerem bun-simt cand societatea romaneasca crucifica oamenii de bun-simt, simpli si modesti?
Sa cerem cultura cand societatea romaneasca zeifica „printii” manelelor?
Parlamentul, politica in general, nu este altceva decat expresia societatii in care traim. Politicienii pleaca din aceasta societate, totalmente devalorizata, dominata de forme fara fond, golita de substanta. Ce poate genera un astfel de sistem altceva decat personajele pe care le vedem din cand in cand la televizor atipind pe bancile Parlamentului, citind ziarele, ridicand mainile fara sa stie ce voteaza, permitandu-si luxul de a absenta de la sedinte cu rol esential in evolutia viitoare a unei intregi natiuni?
A face o paralela intre Kogalniceanu si Catargiu, doi dintre primii mari exponenti ai Parlamentului romanesc, si exponentii Parlamentului de astazi este un act mai mult tragic decat comic.
Paradoxal, in loc sa evolueze, sistemul politic romanesc inca nu se regaseste. Este inferior primului Parlament bicameral din timpul lui Cuza si mega-inferior modelului de Parlament din tarile europene civilizate.
Ca o ironie a sortii, istoria romaneasca s-a repetat intr-un singur sens dupa 1990. A readus de doua ori comunismul la putere. Asteptam si repetarea lui Bratianu, Rosetti, Catargiu, Carp etc. Abia atunci ne vom regasi pe noi insine.
