Patru mari confederatii negociaza conditiile realizarii unei fuzionari in cadrul unei structuri sindicale nationale care va fi denumita Confederatia Generala a Muncii. Liderii de la Blocul National Sindical, CNSLR-„Fratia”, Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania si „Meridian” considera ca aceasta fuziune este necesara, motivata fiind de contextul international (fiind deja anuntata contopirea celor doua organizatii sindicale europene – Confederatia Sindicatelor Libere si Confederatia Mondiala a Muncii), dar si de dezvoltarea companiilor transnationale. Referitor la data la care se va realiza aceasta fuziune, Iacob Baciu, liderul CSDR, a afirmat: „Este o problema care va necesita ceva timp, fiind vorba de definitivarea statutului CGM, de stabilirea functiilor de conducere, precum si de votul reprezentantilor sindicalistilor din congres, insa de principiu lumea este de acord”.
CNS „Cartel ALFA” nu a participat la negocierile de fuziune, liderii acesteia argumentand ca „istoricul implicarii CNSLR-„Fratia” in politica ne determina sa fim rezervati fata de aceasta organizatie sindicala”, insa accepta discutii cu celelalte confederatii.