Un proiect al Primariei Sibiu, ce isi propune sa elimine poluarea degajata in urma traficului auto in centrul istoric al orasului, va transforma o zona vasta a municipiului intr-o zona rutiera dedicata exclusiv circulatiei pietonale. Intentiile administratiei locale se bazeaza pe un studiu de trafic intocmit in perioada recenta de catre angajatii municipalitatii, scopul fiind acela de a evalua impactul circulatiei rutiere in centrul vechi al orasului in perspectiva anului 2007.
Pentru ca Primaria se asteapta la un adevarat aflux de turisti in 2007, cand Sibiul va deveni capitala culturala europeana, edilii se straduiesc sa confere traficului auto un climat cu adevarat european. Conform proiectului demarat de municipalitate, cele trei piete istorice (Piata Mare, Piata Mica, Piata Huet) plus strazile imediat adiacente vor fi destinate exclusiv circulatiei pietonale, urmand ca in zona Podului Minciunilor (calea de acces directa in centrul Sibiului) sa fie instalata si o bariera care sa permita un acces auto controlat in zona istorica a orasului.
Specialistii care au lucrat in cadrul studiului de trafic si care se vor ocupa si de implementarea noilor reguli de circulatie in zona centrala a orasului considera ca o expunere redusa la agenti poluatori eliminati de vehiculele in miscare va asigura si o mai buna protectie imobilelor istorice aflate pe lista monumentelor arhitectonice si in patrimoniul UNESCO. Localnicii si turistii trebuie sa stie ca in situatia in care proiectul, aflat acum in dezbatere publica si pregatit pentru a fi supus votului in Consiliul Local, va fi aprobat, regimul circulatiei rutiere se va modifica si pe cateva dintre strazile care asigura acces in zona istorica.
Pe toate strazile din zona de centru ce vor ramane deschise circulatiei rutiere va fi impusa si o restrictie de viteza de pana la maxim 30 de kilometri pe ora.