27.1 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăPoliticăCe spune Ilie Bolojan despre scenariul creării unui nou partid

Ce spune Ilie Bolojan despre scenariul creării unui nou partid

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat la DigiFM,după ce a fost întreba despre scenariul unui nou partid, că formațiunea sa are resursele necesare pentru a se reforma. Acesta a susținut că liberalii nu vor mai participa la guvernare doar pentru funcții. El a exclus, pentru perioada următoare, o asociere politică cu PSD.

Ilie Bolojan a afirmat că este membru al Partidului Național Liberal de 30 de ani și că îi cunoaște pe mulți dintre primarii, parlamentarii și membrii formațiunii. El a spus că aceștia „și-au pus obrazul” pentru partid în campaniile electorale și că PNL are capacitatea de a corecta problemele acumulate în ultimii ani.

„Oamenii ăştia, în afară de slăbiciunile pe care le avem fiecare, în afară de erorile pe care conducerile noastre de partid le-au făcut în aceşti ani, nu trebuie să ne ascundem de asta, eu cred că are capacitatea să îndrepte lucrurile care n-au fost în regulă”, a declarat liderul liberal la DigiFM.

Bolojan a mai spus că reformarea partidului trebuie făcută după modelul organizațiilor performante din interiorul PNL. Premierul interimar a declarat că liberalii vor folosi experiența colegilor cu vechime, vor aduce oameni noi și vor promova „performanța și meritocrația”.

Întrebat dacă ia în calcul înființarea unui nou partid pentru continuarea reformelor, liderul PNL a răspuns că are încredere că actuala formațiune se poate reforma. „Vom fi corecţi cu oamenii”, a adăugat acesta.

Premierul interimar a declarat și că PNL va participa la guvernare doar în condițiile în care va putea „livra”. „Nu vom mai fi în guvernare pentru funcţii sau pentru cineva care ajunge într-un Consiliu de Administraţie sau altfel”, a afirmat Bolojan.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni, reținuți după ce au păcălit o femeie să le dea aproape 290.000 de lei

Doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiștii din București într-un dosar de înșelăciune și uz...

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...

Risc major în Strâmtoarea Ormuz. Atacurile Iranului reduc drastic traficul maritim

Situația de securitate din Strâmtoarea Ormuz a ajuns în „cel mai grav scenariu” pentru transportul maritim, după intensificarea atacurilor Iranului asupra navelor comerciale.Tot mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă