26.2 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialSarbi decapitati de musulmani?

Sarbi decapitati de musulmani?

Cotidianul belgradean „Vecernje Novosti” a publicat ieri mai multe fotografii pe care sustine ca le-a extras dintr-o inregistrare video ce infatiseaza decapitarea unui sarb bosniac, Esign Rade Rogici, de catre militarii Brigazii 505 Buzim, apartinand guvernului musulman de la Sarajevo. „Vecernje Novosti” sustine ca inregistrarea prezinta mormane de cadavre mutilate, sate incendiate si decapitarea lui Rogici. Calitatea materialului filmat nu ar permite insa difuzarea lui pe posturile de televiziune.
Fotografiile prezentate de „Vecernje Novosti” pot fi insa suspecte. Ele sunt publicate la o saptamana dupa ce televiziunea sarba a difuzat o inregistrare ce infatisa asasinarea unor civili musulmani de catre membrii trupelor paramilitare sarbe supranumite Scorpionii, in timpul masacrului de la Srebrenita, din 1995. Inregistrarea a provocat emotii puternice in Serbia, unde fie nu se vorbeste despre masacrul de la Srebrenita, fie se considera ca acesta nu a existat. In prezent, exista o controversa puternica in parlamentul Serbiei pe marginea adoptarii unei declaratii de condamnare a crimelor de razboi din fosta Iugoslavie. Consiliul de Ministri al Uniunii Serbia-Muntenegru a reusit ieri sa adopte o astfel de declaratie, dar Parlamentul a esuat din nou. Motivul este ca Partidul Democratic, al fostului premier asasinat Zoran Djindjici, si Miscarea pentru Reinnoirea Serbiei a ministrului de Externe, Vuk Draskovici, insista sa introduca Srebrenita in declaratie, in timp ce Partidul Democratic al Serbiei, condus de actualul prim-ministru Voislav Kostunita, Partidul Radical Sarb al lui Voislav Seseli si socialistii lui Milosevici nici nu vor sa auda si doresc o declaratie generala care sa nu recunoasca nici un fel de responsabilitate a sarbilor. In plus, „Vecernje Novosti” este un ziar apropiat cercurilor nationaliste si se opune cooperarii cu TPI.
Daca insa inregistrarea se va dovedi autentica, ea nu face decat sa sublinieze inca o data nevoia de a scoate la lumina adevarul despre barbaria razboaielor din fosta Iugoslavie.

Cele mai citite

Ilie Bolojan, despre legea salarizării: : Legea salarizării nu va reduce niciun venit, iar două treimi dintre salarii vor crește

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că proiectul noii legi a salarizării nu va diminua niciun venit, deoarece vor fi acordate compensații acolo unde...

BCE păstrează dobânzile neschimbate, dar avertizează: energia și conflictul din Orientul Mijlociu pot reaprinde inflația

Oficialii instituției avertizează că noile tensiuni geopolitice și scumpirea energiei pot întârzia revenirea inflației la ținta de 2%Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât, joi, să...

Peste 14 milioane de euro pentru fermele românești de acvacultură. Sprijin de până la 174,92 euro pe hectar pe an

Fermele românești de acvacultură pot obține fonduri europene de peste 14 milioane de euro pentru serviciile de mediu oferite prin activitățile desfășurate în amenajările...
Ultima oră
Pe aceeași temă