31.4 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăPoliticăCristian Ghinea anunță apropiata finalizare a programului de guvernare PNL - USR...

Cristian Ghinea anunță apropiata finalizare a programului de guvernare PNL – USR PLUS – UDMR

„Am făcut un apel la colegii din toate partidele să încheiem mai repede, azi ne vom împărţi pe grupuri de lucru pe sectoriale şi sper să avem în câteva zile şi programul gata (…). Depinde cât de multă presiune pun liderii pe noi, eu sunt de acea parte a dezbaterii care spune că trebuie să stăm mult, să lucrăm să ne înţelegem de acum. Vrem să fie un program foarte concret, cu chestiuni foarte clare – HG-uri, legi -, astfel încât să avem tot parcursul coaliţiei înainte, să ştim ce avem de făcut, să nu apară supărări după aia”, a precizat sâmbătă Ghinea.

El a adăugat că acest palier de discuţii merge mai greu pentru că viziunile asupra rolului statului în economie sunt diferite.

„E şi o perioadă de tatonare în care ne obişnuim unii cu alţii, sunt şi idei destul de diferite în care nu aş vrea să intru pentru că am promis să nu vorbim pe conţinutul propriu-zis, dar până la urmă sunt viziuni diferite asupra rolului statului în economie, a modului în care putem să împărţim ceea ce vom avea din resursele naturale şi alte chestiuni care sunt de substanţă şi eu mă bucur că la acest nivel politic se discută chestiuni de politici foarte concrete”, a afirmat reprezentantul USR PLUS.

Cât despre dificultatea discuţiilor pe anumite capitole, acesta l-a indicat pe cel referitor la reforma administraţiei şi pe cel care vizează reforma electorală.

„Reforma administraţiei, reforma electorală. N-aş spune că am trecut pârleazul, aş spune că este şi mai multă presiune pe noi să închidem rapid capitole importante”, a conchis Ghinea.

Cele mai citite

Italia și Franța înăspresc controalele la granițele cu Spania

Roma a propus suspendarea temporară a Spaniei din zona Schengen, inițiativă susținută de Finlanda și DanemarcaValul masiv de migrație care a dus în această...

ANAF organizează noi webinarii în august 2026. Cum se pot înscrie contribuabilii

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează și în luna august o serie de webinarii dedicate contribuabililor.Seminariile online oferite de ANAF au rolul de...

Calendar fiscal august 2026. Termenele importante pe care contribuabilii trebuie să le respecte în această lună

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat calendarul principalelor obligații fiscale aferente lunii august 2026.Documentul include termenele de declarare și plată pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă