24.9 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialOaia neagra

Oaia neagra

Dinamitarea lui Adrian Nastase nu va ramane fara urmari. In PSD Constanta, pe aceasta tema, a fost oarecum liniste. Primii care s-au repezit in teritoriu sa-l sfasie pe Nastase au fost, cum se intampla pe la noi, exact cei care, nu cu mult timp in urma, se dadeau de ceasul mortii ca sa fie bagati in seama de fostul presedinte al Camerei Deputatilor. E in practica oportunistilor sa se repeada la mana care i-a scos din anonimat, pentru ca, la Constanta, sunt destui dintre cei care s-au saltat pe umerii sai. Subiectul Nastase nu a fost atacat frontal de pesedistii constanteni. Ba, dimpotriva, s-a resimtit printre cei mai multi dintre ei o oarecare teama si inhibare! Cu alte cuvinte, nu s-a facut prea mare taraboi pe acest subiect. Nici inainte de mazilire si nici dupa… Pe subiectul Nastase, pesedistii constanteni s-au abtinut. Explicatia? „Am considerat, si consideram in continuare, ca Justitia trebuie sa se pronunte inainte de a adopta o decizie politica statutara”, ne-a declarat unul dintre oamenii importanti ai acestui partid. Interesant este insa faptul ca, in urma cu un an de zile, organizatia judeteana Constanta a solicitat Biroului Executiv al PSD ca Adrian Nastase sa se retraga din fruntea partidului ca urmare a pierderii alegerilor! „Daca s-ar fi retras atunci, nu s-ar fi ajuns la situatia de acum” (Nicusor Constantinescu). Dupa caderea lui Nastase, acolitii sai par sa fi disparut fara urma! Cum s-ar spune, e o liniste mormantala! Unde sunt cei care, facand mare caz de relatiile lor sus-puse cu Nastase, taiau si spanzurau pe vremea cand PSD-ul era in floare? Este evident ca nimeni nu-si imagina dezastrul care a dus de rapa cariera politica a domnului Adrian Nastase. Acum acolitii nastasieni plang dupa zilele lor de glorie. Cu siguranta, dupa momentul torpila la care am asistat, vom asista la unele mutatii a zonelor de influenta din interiorul PSD Constanta. Aplecarea nucleului de baza spre aripa Geoana a fost un fapt vizibil, stiut fiind faptul ca, dupa atacul la baioneta din iarna lui 2005, Adrian Nastase si-a luat mana dupa PSD Constanta (mai putin dupa omul de afaceri Gheorghe Bosinceanu, fost pesedist de nadejde). Dar, cum se intampla in politichia noastra, intre timp, s-au schimbat foarte multe lucruri. Adrian Nastase a devenit oaia neagra din PSD, iar Bosinceanu, Harap Alb care bate la poarta Aliantei D.A.!

Cele mai citite

Seceta reduce fluviile Europei la niveluri istorice. Navigația, producția de energie și transporturile sunt afectate

Seceta prelungită a adus Dunărea la unele dintre cele mai scăzute niveluri din istorie, cu efecte în mai multe state europene.Lipsa precipitațiilor și temperaturile...

Prețul motorinei se apropie de 11 lei pe litru. Scumpirile continuă în ciuda măsurilor adoptate de autorități

Prețul motorinei a continuat să crească în după-amiaza zilei de 1 august și se apropie de pragul de 11 lei pe litru, potrivit datelor...

Numărul milionarilor din România aproape s-a dublat în cinci ani. Cine se află în topul mondial

România a înregistrat una dintre cele mai accelerate creșteri ale numărului de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, potrivit raportului...
Ultima oră
Pe aceeași temă