22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialAlegerile din PNL Arad au fost contestate de vechea conducere

Alegerile din PNL Arad au fost contestate de vechea conducere

Fosta conducere a PNL Arad a contestat alegerile organizate la inceputul acestei luni, cand presedinte al organizatiei judetene a fost ales Sever Jurca. Cel care a depus contestatia la Curtea de Onoare si Arbitraj a partidului este deputatul Mihai Calimente, un apropiat al ex-presedintelui filialei aradene, Titu Gheorghiof.
De altfel, Calimente, fost vicepresedinte al organizatiei judetene, a facut parte din echipa cu care Gheorghiof s-a prezentat la Conferinta de alegeri pentru a obtine inca un mandat in fruntea filialei a partidului condus de Calin Popescu-Tariceanu. Deputatul nu a putut, insa, sa-si justifice cu lucruri concrete contestatia. El a spus doar ca aceasta actiune este un drept al sau.
Astfel, Calimente sustine, dar fara sa-si argumenteze spusele, ca ar fi constatat „niste nereguli in campania electorala din partid si chiar in timpul alegerilor”, care s-au desfasurat sub coordonarea vicepresedintelui PNL, Teodor Melescanu. In urma contestatiei depuse, la Arad a sosit o decizie din partea conducerii centrale a partidului, in care se mentioneaza ca pe durata solutionarii contestatiei, actualul Birou Judetean, ales in 4 februarie, se suspenda, iar vechiul Birou se reactiveaza.
In schimb, liderii filialei liberalilor, alesi la inceputul lunii, sustin ca situatia creata este imposibil de realizat. Astfel, cei din actuala conducere au mentionat ca vechiul Birou Judetean a fost dizolvat si descarcat de orice responsabilitati in cadrul Conferintei de alegeri. Deja, noii lideri au atacat contestatia.
Actualul presedinte al filialei, Sever Jurca, a declarat ca a atacat, la Curtea de Onoare si Arbitraj, decizia de reactivare a vechiului Birou Judetean. In opinia sa, conform procedurii in vigoare, aceasta cale de atac suspenda decizia impusa de conducerea centrala a partidului.
Totodata, Jurca este de parere ca actiunea lui Mihai Calimente este o „incercare disperata de a mai ajunge in conducerea PNL Arad”. El mai sustine ca daca se va ajunge la punerea in practica a deciziei de la Bucuresti, toata activitatea in organizatia judeteana se va bloca tocmai in perioada discutiilor legate de fuziunea cu PD.
La Conferinta judeteana de alegeri, pentru functia de lider al filialei liberalilor, Sever Jurca a reusit sa adune 269 de voturi, in timp ce Titu Gheorghiof a obtinut doar 176 de sufragii.

Cele mai citite

Dr. Radu Țincu trage un semnal de alarmă asupra poli-adicției la tineri și lansează cartea „Învinge dependența”

Fenomenul poli-adicției, adică dependența multiplă de substanțe și comportamente, devine tot mai prezent în rândul tinerilor din România, avertizează dr. Radu Țincu, unul dintre...

Industria mobilei din România, în scădere: Contribuție în 2023 cu 27% mai mică decât în 2016

În 2023, industria mobilei din România a adus o contribuție de 1,23 miliarde de euro la balanța comercială, înregistrând o scădere de 27% față...

YouTube introduce reclame inclusiv pe ecranele de pauză, stârnind critici din partea utilizatorilor

YouTube a adăugat un nou format de publicitate, afișând reclame atunci când utilizatorii pun pauză videoclipurilor. Decizia Google a atras deja critici, fiind considerată...
Ultima oră
Pe aceeași temă