BISTRITA. Peste 100 de apartamente din municipiul Bistrita, racordate la reteaua centralizata de termoficare, au ramas fara apa calda si caldura, o parte din cauza datoriilor, iar o alta din cauza unor avarii la retele. Directorul tehnic al SC „Proditerm” SA, Adrian Astalas, a declarat ca firma pe care o reprezinta a decis sa sisteze furnizarea caldurii in blocul de nefamilisti apartinand societatii „Cristiro”. Locatarii celor 90 de camere din aceasta cladire au impreuna sume restante in valoare de 600 de milioane de lei vechi.
„Spre deosebire de alte blocuri de nefamilisti care au incercat sa mai plateasca din datorii, cei care stau in acest bloc nu au achitat nici un leu, ceea ce ne-a determinat sa le sistam definitiv caldura. La interventia municipalitatii insa, incercam sa gasim solutii pentru ca sarbatorile sa nu fie pentru ei reci”, a spus Astalas.
Conform aceleiasi surse, alte aproximativ 30 de apartamente de pe Calea Moldovei au ramas fara caldura in urma unor avarii la conducta magistrala. SC „Proditerm” SA, firma al carei actionar unic este Consiliul Local, are in jur de 2.200 de abonati, majoritatea cu venituri mici, care nu au avut posibilitatea sa-si instaleze o centrala termica proprie.