22.8 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăEconomieGrecia își extinde pariul economic pe România: peste 2.000 de companii și...

Grecia își extinde pariul economic pe România: peste 2.000 de companii și schimburi comerciale în creștere

În 2024, comerțul dintre România și Grecia a depășit 3,2 miliarde de euro

Relațiile economice dintre România și Grecia continuă să se consolideze, iar investițiile elene rămân la un nivel ridicat, susținute de prezența a peste 2.000 de companii grecești active pe piața românească. Declarațiile au fost făcute de Konstantinos Gkioulekas, ministru adjunct de Interne responsabil pentru regiunile Macedonia și Tracia, prezent la București în cadrul unui eveniment dedicat cooperării regionale, scrie Agerpres.

Oficialul grec a subliniat că schimburile comerciale dintre cele două state au cunoscut o evoluție consistentă în ultimii ani, în ambele direcții, și consideră că există încă un potențial important de dezvoltare. În opinia sa, războiul din Ucraina a contribuit indirect la consolidarea unor noi axe logistice și energetice între Grecia și România, prin intermediul rutelor care traversează Bulgaria și extind conectivitatea regională.

În fruntea unei delegații de peste o sută de participanți, Gkioulekas a afirmat că actuala vizită urmărește stimularea unor noi parteneriate, nu doar în zona economică, ci și în domenii precum educația, administrația locală sau infrastructura portuară. Demnitarul a descris România drept un partener strategic și un stat apropiat Greciei, insistând asupra interesului pentru acorduri extinse între universități, autorități locale și organizații economice.

Referitor la interesul tot mai mare al românilor pentru achiziția de proprietăți în nordul Greciei, oficialul elen a transmis că fenomenul este firesc în contextul apartenenței comune la spațiul european și la piața unică. Potrivit acestuia, libertatea de circulație și proximitatea dintre cele două state favorizează astfel de investiții personale. Gkioulekas a făcut referire și la perioada dificilă traversată de Grecia după criza economică, prezentând măsurile pe care guvernul de la Atena susține că le-a aplicat pentru relansarea economiei: combaterea evaziunii, reducerea taxelor și stimularea investițiilor.

Potrivit datelor prezentate de oficial, Grecia a redus șomajul de la 18% la sub 8%, a creat sute de mii de locuri de muncă și a aplicat reduceri fiscale menite să sprijine mediul de afaceri și antreprenoriatul tinerilor.

Datele economice indică, de asemenea, o accelerare a schimburilor comerciale bilaterale. În 2024, comerțul dintre România și Grecia a depășit 3,2 miliarde de euro, iar tendința de creștere s-a menținut și în 2025. Exporturile românești sunt dominate de echipamente, mașini și produse agroalimentare, în timp ce importurile din Grecia includ în principal produse metalurgice, combustibili și bunuri din industria chimică.

La București are loc, în aceste zile, forumul „Cooperare regională strategică în sud-estul Europei”, reuniune care aduce la aceeași masă autorități, mediul academic și reprezentanți ai companiilor din sectoare precum tehnologie, construcții, industrie alimentară, servicii și imobiliare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Nicușor Dan: Forțele Aeriene Române au un rol esențial în apărarea spațiului aerian și consolidarea Flancului Estic al NATO

Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj cu prilejul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, în care a evidențiat rolul esențial al...

Furtunile au lăsat în urmă pagube în zeci de localități: sute de copaci căzuți și gospodării inundate

Salvatorii au fost mobilizați în 31 de localități din 16 județe, precum și în municipiul București, pentru înlăturarea efectelor produse de vijelii și ploi...

Diana Buzoianu anunță că au început lucrările la noul Parc Grozăvești din Sectorul 6

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că au început lucrările pentru amenajarea noului Parc Grozăvești din Sectorul 6 al Capitalei, proiect care va reda...
Ultima oră
Pe aceeași temă