7 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialDosarul "Timisoara", departe de a fi solutionat

Dosarul „Timisoara”, departe de a fi solutionat

Generalii Victor Athanasie Stanculescu si Mihai Chitac si-au declarat, ieri, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, nevinovatia in dosarul revolutiei de la Timisoara, sustinand ca nu ei au dat ordin sa se traga in revolutionari. Mai mult, avocatul lui Stanculescu, Ioan Panaitescu, a incercat sa blocheze desfasurarea procesului, invocand motive procedurale si incalcari ale drepturilor clientului sau. Ceea ce a provocat indignarea revolutionarilor de la Timisoara, prezenti in sala de judecata: „Sunteti aburit, domnule presedinte! Murim pe strazile Tribunalului si nu aflam adevarul!” – au strigat revolutionarii, constituiti ca parte civila in acest proces. Completul de trei judecatori a respins solicitarea avocatului lui Stanculescu privind intoarcerea dosarului la procurori.
„Generalul Gusa a dat ordin sa fie scoase tancurile in strada. Generalul Gusa a dat ordin sa fie numarate cadavrele de la Timisoara. Eu nu am dat ordin sa se traga in manifestanti”, s-a aparat Stanculescu, incercand sa dea vina pe altii pentru ceea ce s-a intamplat pe strazile Timisoarei in timpul Revolutiei. El spune ca, desi era adjunctul ministrului Apararii, adica mana dreapta a lui Vasile Milea, nu a avut printre atributii reprimarea revolutiei. Stanculescu spune ca a fost trimis la Timisoara doar pentru intocmirea unor dari de seama despre starea de spirit din orasul revoltat. Acesta a recunoscut insa ca la Timisoara a tras armata, politia, dar si trupele speciale ale Securitatii.
Pentru a trage cat mai mult de timp, avocatul lui Stanculescu, Ioan Panaitescu, a solicitat ca dosarul sa se intoarca la procurori, pentru ca exista multe chestiuni procedurale care nu au fost respectate. Acesta vorbeste despre incalcarea drepturilor omului, fapt care a tulburat linistea din sala de judecata. „Este abureala. Va abureste, domnule presedinte!”, s-a ridicat in picioare, sprijinindu-se intr-o carja, Sandru Teodor, un batranel din Timisoara, ranit in revolutie. Agitatia s-a extins cu repeziciune. „Ati facut genocid. Sotul meu a fost omorat si m-a lasat cu trei copii. O sa mor si eu pe treptele Tribunalului. Nu o sa aflu cine mi-a omorat barbatul!” Presedintele completului a fost nevoit sa suspende sedinta in mijlocul unei galceve generalizate. „Va dau amenda, domnule Sandru!”, a fost o incercare palida pentru temperarea spiritelor. Raspunsul: „Imi dau trei pensii ca amenda numai sa aflu adevarul” – a venit replica revolutionarului.

Asasinul orasului

In pauza, Stanculescu a fost tinta nemultumirii revolutionarilor. „Recunoasteti-va vinovatia. Ati fost asasinul orasului. Mai am putin de trait, dar cat o sa fiu in viata o sa declar ca sunteti vinovat. Toti spun ca ati dat ordin sa se traga”, a fost acuzat Stanculescu. Cu o fata livida si o privire speriata, inculpatul a incercat sa se apere. „Atunci spuneti-ne cine a tras. Ati fost acolo. Stiti cine a facut-o”. Tacere totala!
Dupa reluarea sedintei, completul de judecata a decis ca procesul sa continue, respingand solicitarea de retrimitere a dosarului la procurori.

Cele mai citite

4 elemente esențiale în designul unei băi pentru un aspect elegant

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Incendiile devastatoare din California au fost favorizate de vânturile puternice, lipsa precipitațiilor și „setea atmosferică”

Mai mulți factori majori au favorizat la incendiile de vegetație care fac ravagii, de marți, în sudul Californiei, transmite CNN, care citează opiniile mai...

Ilham Aliyev, președintele azer: Armenia e un „stat fascist”

Președintele azer Ilham Aliyev a catalogat Armenia drept un „stat fascist” și amenință că va „distruge” această țară dacă nu va fi imediat dezarmată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă