30.5 C
București
marți, 7 iulie 2026
AcasăSportUltimul meci pe stadionul Giulești pentru următorii doi ani

Ultimul meci pe stadionul Giulești pentru următorii doi ani

Golul a fost marcat de Marian Vlada, în minutul 41, transmite News.ro. Daniel Pancu, acum antrenorul rapidiştilor, a intrat pe teren în minutul 86.

La finalul partidei, Pancu a îngenuncheat cu ochii în lacrimi în faţa fanilor, iar aceştia l-au ovaţionat. Apoi, Daniel Pancu s-a dus în tribună, alături de galerie, pentru a-i mulţumi pentru susţinere.

Pancu, în vârstă de 41 de ani, este un jucător emblematic al Rapidului, echipă pentru care a evoluat în 1997-1999, 2000-2002, 2006, 2008, 2011-2015 şi 2017-2018.

Stadionul Giuleşti urmează să intre în proces de reconstrucţie, în vederea organizării de către România a unor partide de la Euro-2020. Giuleştenii vor disputa următoarele meciuri de pe teren propriu pe stadionul Sportul Studenţesc din Regie.

Stadionul Giuleşti a început să fie construit în 1936 şi a fost inaugurat la 10 iunie 1939, fiind considerată la acea dată cea mai modernă arenă, cu 12.160 locuri. A avut formă de potcoavă până la mijlocul anilor 80, când a fost construită Peluza Nord, capacitatea stadionului fiind ridicată la 19.100 locuri. În 1996, la meciul cu Karlsruher, din Cupa UEFA, Rapid a jucat pentru prima dată în nocturnă pe Giuleşti, fiind adusă o nocturnă mobile. În 2000, pe stadionul Giuleşti s-a montat o nocturnă fixă, cu 1400 de lucşi.

Din 2001, arena se numeşte Valentin Stănescu, purtând numele antrenorului ce a luat primul campionat al Rapidului, în 1967.

În 2006, a fost închisă Peluza Sud, din motive de siguranţă, capacitatea stadionului fiind redusă la aproximativ 10.000 de locuri.

Cele mai citite

Apple aduce schimbări importante pentru Siri. Utilizatorii vor putea controla modul în care vorbește asistentul AI

Apple continuă dezvoltarea noii generații Siri bazate pe inteligență artificială și introduce noi opțiuni de personalizare în cea mai recentă versiune beta pentru dezvoltatori...

Diana Buzoianu: Curtea de Apel București a dispus rejudecarea procesului privind publicarea listelor cu imobilele RA-APPS

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu (USR), a anunțat că Curtea de Apel București a decis rejudecarea procesului câștigat în primă instanță împotriva RA-APPS,...

Roger Federer a atras toate privirile la Wimbledon! Imaginea devenită virală în câteva minute

Roger Federer a fost surprins într-o situație rar întâlnită în Loja Regală de la Wimbledon, iar imaginile au făcut rapid înconjurul rețelelor de socializare.Roger...
Ultima oră
Pe aceeași temă