26.2 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecial"Moldomin" Ð colindata de investitori

„Moldomin” Ð colindata de investitori

MOLDOVA NOUA. La 4.600 de dolari cat a ajuns sa coste pe bursele straine tona de cupru, unul din putinele combinate romanesti specializate in extractia si prelucrarea acestui minereu neferos are parte de vizite tot mai dese ale unor potentiali investitori. Liderul sindicatului „Aramis” de la „Moldomin” Moldova Noua (Caras-Severin), Serban Stanciu, a declarat ca vizitele diferitelor companii sunt frecvente.
„Se cauta o formula de asociere, iar investitori interesati exista. Au fost mai multe ocazii in care s-a vizitat societatea, sunt cateva grupuri care par interesate, dar, din pacate, pana acum nu s-a trecut dincolo de intentii. Cred ca cei mai avansati sunt reprezentantii "Cuprom" Bucuresti, cu care conducerea societatii a avut mai multe intalniri. Am avut, saptamana trecuta, o intalnire la Ministerul Industriilor, iar ministrul Comertului, Codrut Seres, ne-a spus atunci ca, cel mai probabil pana in septembrie 2006, "Moldomin" se va privatiza”, a spus Stanciu.
Pana atunci, insa, muncitorii au avut parte doar de o singura bucurie: au primit, ieri, salariile pentru luna trecuta. In rest, la 15 ianuarie 2006 expira preavizul pentru 50 de salariati, care vor fi disponibilizati, iar pentru anul viitor se anunta alte aproape 100 de disponibilizari, in conditiile in care subventia acordata de stat intreprinderii carasene se va reduce cu 25 la suta.

Cele mai citite

Garda de Mediu descoperă al cincilea depozit ilegal de moloz la Cluj. Amenzi de aproape jumătate de milion de lei

Autoritățile au oprit activitatea și au aplicat o amendă de 160.000 de lei, valoarea sancțiunilor din această operațiune ajungând la 455.000 de leiComisarii de...

AUR cere explicații Guvernului după doborârea dronei din Buzău și solicită consolidarea apărării antidronă

AUR afirmă că doborârea dronei care a pătruns în spațiul aerian național, în județul Buzău, a fost o acțiune executată cu profesionalism de militarii...

Radu Miruță: Doborârea dronei arată că investițiile în apărarea aeriană și modernizarea Armatei dau rezultate

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a afirmat vineri, după ce un pilot român de F-16 a doborât o dronă care pătrunsese neautorizat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă