Fabrica inaugurată, marți, în orașul Măgurele a fost construită de firma Elbit Systems din Israel, care are o colaborare de peste 20 de ani cu Armata Română. Compania israeliană mai deține trei unități de producție în România, iar cea de la Măgurele va fi a patra.
Inaugurarea fabricii de la Măgurele a fost realizată de Yehuda Vered, director general al diviziei de sisteme terestre și C4i din cadrul Elbit Systems, și de ministrul român al Apărării, Gabriel Leș.
Noua unitate va funcționa ca centru de producție și integrare pentru turelele și stațiile de luptă contractate de Elbit Systems în cadrul unor programe destinate Armatei Române, dar și ca hub regional conceput să acopere cererea de astfel de componente pentru alte țări, „pentru a acoperi comenzi deja contractate de clienți internaționali”, a precizat Yehuda Vered.
Fabrica de la Măgurele, inaugurată marți, se întinde pe aproape 1.000 de metri pătrați și este prima unitate din România a firmei Elbit Systems care va livra echipamente dedicate Forțelor Terestre.
Reprezentanții Elbit Systems au evitat să precizeze valoarea investiției de la Măgurele. Totuși, conform unor surse neoficiale, investiția directă este de circa două milioane de euro, dar valoarea totală, incluzând și transferul de tehnologie, este de circa 150 de milioane de euro.
Firma Elbit a participat, până în prezent, la modernizarea mai multor tipuri de armament din dotarea Armatei Române. Printre acestea s-au numărat avioanele de luptă MiG 21 LanceR, avioanele de antrenament și atac la sol IAR 99 Șoim, precum și elicopterele Puma SOCAT și Puma Naval.