Pe 25 iunie, un comando al gruparii teroriste Hamas a atacat un post al armatei israeliene la granita cu Fasia Gaza. Doi militari au fost ucisi si unul, caporalul Gilad Shalit, a fost rapit. Desi executata din Gaza, operatiunea a fost planuita la Damasc, unde se ascunde adevaratul lider al Hamas, Khalid Mashaal. Imediat, armata israeliana a declansat o ofensiva de proportii in Gaza in incercarea de a-si gasi militarul rapit. Pe fondul acestei operatiuni, un comando apartinand gruparii teroriste Hezbollah a atacat miercuri un convoi militar israelian. Trei soldati au fost ucisi si doi rapiti.
Nu exista nici o indoiala ca cele doua acte de provocare au fost coordonate, ceea ce constituie un semnal cat se poate de ingrijorator. Hamas nu este altceva decat ramura palestiniana a organizatiei Fratii Musulmani, o miscare islamista radicala sunnita nascuta in Egipt, din randurile careia s-au ridicat doi dintre cei mai cunoscuti teroristi Al Qaeda: Ayman al Zawahiri si Abu Mussab Al Zarqawi. Hezbollah, sau Partidul lui Allah, este o grupare siita creata la inceputul anilor '80 de Garzile Islamice Revolutionare iraniene ale ayatollahului Khomeini. Este condusa de la Beirut, dar creierul se afla la Teheran. Inainte de 11 septembrie 2001, Hezbollah a fost organizatia terorista responsabila de uciderea celor mai multi cetateni americani, iar raportul comisiei Congresului american de investigare a atacurilor face numeroase referinte la colaborarea dintre Al Qaeda si Hezbollah.
Tabloul politic al Orientului Mijlociu capata astfel tuse intunecate in masura in care protagonistii sunt, pe de o parte, cele mai sangeroase organizatii islamiste, iar pe de alta, cele mai periculoase state, Siria si Iranul. Siria este placa turnanta a terorismului spre Irak si, in sens invers, spre Israel. Iranul se afla sub o presiune internationala crescuta pentru a renunta la programul sau nuclear si, ori de cate ori discutiile cu puterile occidentale intra in impas, presedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, ameninta cu stergerea Israelului de pe harta.
Inca si mai grav este ca riposta violenta a Israelului Ð potrivit Uniunii Europene, disproportionata – serveste mai ales celor care au declansat-o. Prima victima este insusi Libanul, tara in care Revolutia Cedrilor a dus anul trecut la expulzarea trupelor siriene si la reluarea unui timid proces democratic. Or, prin provocarile sale, Hezbollah a luat prizonier intregul Liban, care nu dispune de o armata capabila sa dezarmeze militiile siite. Din acest punct de vedere, pozitia Israelului, care considera responsabil guvernul libanez, este gresita. In masura in care distrugerile si cresterea numarului de morti in randurile civililor vor continua, populatia libaneza va ajunge sa regrete ocupatia siriana si speranta democratica va fi ucisa inainte de a se fi nascut. Regimurile arabe moderate precum cele din Iordania sau Egipt vor fi tot mai detestate iar sprijinul pentru optiunile radicale va creste.
Solutia este dificil de intrevazut. Pe de o parte, Israelul ar trebui sa dea dovada de mai multa retinere, cel putin din considerente strategice, desi este limpede ca e dreptul sau sa raspunda la forta prin forta. Pe de alta, o solutie durabila nu poate fi gasita decat printr-o atitudine coerenta a comunitatii internationale. Relatiile stranse ale Chinei si Rusiei cu Iranul si Siria fac extrem de dificila gasirea unei voci comune iar diferentele de viziune dintre SUA si Europa Occidentala asupra chestiunii palestiniene o fac aproape imposibila. Summit-ul G8 care incepe astazi la Sankt Petersburg ar putea fi una din putinele sanse de a depasi aceasta situatie exploziva. Deocamdata, Orientul Mijlociu ramane ostaticul islamismului radical.
