17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăPensiile speciale pentru primari, amânate cu un an

Pensiile speciale pentru primari, amânate cu un an

„Intrarea în vigoare a acestei prevederi se amână cu încă un an de zile şi va intra în vigoare în 2022, 1 ianuarie. Această prevedere de amânare este prevăzută în ordonanţa de urgenţă privind măsurile fiscale prezentată de premier”, a spus Cseke Attila, după ședința de Guvern de miercuri.

Ministrul Dezvoltării a menţionat, întrebat dacă au existat discuţii cu primarii înainte de a se adopta ordonanţa de urgenţă, că această discuţie “trebuie să pornească de la nişte realităţi”.

„Realitatea este următoarea, că acest Guvern, Guvernul Cîţu, s-a format în 23 decembrie, seara. Este extraordinar de greu să respecţi un termen de consultare de zece zile, când sfârşitul anului este peste opt zile şi când aceste măsuri care au fost prezentate trebuie luate înainte de 31 decembrie, pentru că altfel impactul bugetar şi toate consecinţele sunt cele pe care le cunoaşteţi. Ne vom strădui, în mod evident, pentru respectarea acestor termene de avizare, inclusiv către structurile asociative ale autorităţilor locale, dar astăzi pot să spun că a fost o situaţie specială, din acest punct de vedere, pentru că acum zece zile nu am avut Guvern cu puteri depline”, a afirmat el.

Pensiile speciale pentru aleșii locali – primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene începând din 1992 – au fost introduse prin Codul Administrativ de Guvernul Dăncilă care l-a adoptat prin Ordonanță de Urgență.  

Cele mai citite

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...
Ultima oră
Pe aceeași temă