Razboiul este o lupta armata intre doua sau mai multe state, intre grupuri politice sau clase sociale pentru a-si realiza prin forta armelor scopurile lor politice, economice sau de alta natura. „Razboiul rece” este starea de ostilitate permanenta, de nici pace, nici razboi, de echilibru al terorii intre gruparile internationale ce vor sa impuna solutii politice, economice sau de alta natura fara angajarea majora militara, generalizata si de durata. Sintagma „razboi rece” este specifica si se aplica relatiilor de tensiune intre capitalismul democrat si comunismul totalitar intre 1945-1989.
Evenimentele politice extinse pe o perioada de aproximativ 55 de ani, intre 1945 si 1989, fac parte din ceea ce se denumeste „razboi rece”, deoarece evenimentele s-au desfasurat intr-o confruntare permanenta de tensiune oscilanta intre statele occidentale si URSS.
In aceasta perioada, URSS, la fiecare eveniment, incerca si de multe ori reusea sa-si impuna pretentiile politice, in timp ce reactia americanilor si englezilor se rezuma in final la compromisuri si rareori la refuz.
Razboiul Rece, se pare, a aparut in Romania in 1944, cand URSS a refuzat Statelor Unite si Angliei orice participare la incheierea actului de capitulare a Romaniei, armistitiul de la 12 septembrie 1944 fiind semnat numai de URSS si fara nici o consultare cu aliatii. Rapoartele lui Harriman, ambasadorul SUA de la Moscova, pe care le trimitea la Washington, „ii confirma” cele mai proaste presimtiri, deoarece „URSS face legea la Bucuresti prin generalul Vinogradov”.
In 1945 situatia razboiului evolua spre faza finala. Aliatii au considerat ca ordinea politica si economica trebuie reglementata din mers, pentru care se convoaca Conferinta din Crimeea intre 4 si 11 februarie 1945, cu participarea lui Stalin, F.D. Roosevelt si W. Churchill. S-a discutat la aceasta conferinta cu prioritate statutul Germaniei si s-a hotarat impartirea acesteia in 4 zone intre SUA, URSS, Anglia si Franta, rezervandu-se un statut special pentru Berlin. Spre surprinderea occidentalilor, Stalin a respins divizarea Germaniei in zone si a solicitat un singur guvern pentru Germania, controlat in comun de Marile Puteri. Stalin a solicitat in plus ca URSS sa exploateze zona industriala Ruhr si sa fie despagubita cu 80% din industria Germaniei. Privind statele satelite ale URSS, Stalin a fost de acord cu propunerea occidentalilor ca acestea sa fie conduse de guverne pe baza de alegeri libere, insa cu supervizarea sovietica. La aceasta conferinta s-a hotarat infiintarea ONU si a Consiliului de Securitate, acordandu-se dreptul de veto celor 4 Mari Puteri si Chinei nationaliste. Roosevelt a admis cererea lui Stalin ca URSS sa fie reprezentat cu vot… de 3 mandate. Din desfasurarea conferintei s-a desprins existenta unor mari dificultati de colaborare datorita atat profilelor morale atat de diferite ale lui Stalin, Roosevelt, Churchill, cat si specificului antagonist al celor doua ideologii angajate in suprematia mondiala: capitalismul democrat si comunismul totalitar. Conferinta de la Ialta a scos la iveala ceea ce in realitate se petrecea inca din 1944 in schimburile de note diplomatice dure dintre Washington si Londra cu Moscova. La cateva zile dupa terminarea conferintei, Roosevelt respingea observatiile ca a fost concesiv fata de Stalin, spunand: „Rusia va predomina in Europa si nu se pune problema sa ne opunem dorintelor maresalului Stalin, care ar putea sa si le satisfaca prin forta” si in continuare: „De altfel, si domnul Churchill trebuie sa fi fost de aceeasi parere cand a fixat procentele de influenta sovietica in Balcani”. (N.B. La 9 octombrie 1944 incepea reuniunea de la Moscova, Stalin-Churchill, unde, pe un petec de hartie Churchill a fixat influenta ruseasca: in Romania la 90% si 10% Anglia; in Grecia 10% rusii si 90% Anglia; in Bulgaria 75% rusii si 25% Anglia, in Ungaria si Iugoslavia 50% rusii si 50% Anglia…)
Churchill scria in memoriile sale: „Am scris pe jumatate de foaie de hartie; am impins hartia spre Stalin, care, dupa ce a ascultat traducerea, a urmat un moment de tacere si a luat creionul albastru si dupa ce a facut o bifa mare mi-a dat bucata de hartie inapoi. Totul s-a aranjat in foarte scurt timp”.
La nici o luna dupa Ialta, prim loctiitorul Comisarului poporului pentru Afacerile Externe ale URSS, Visinski (1944-1946) a rasturnat guvernul de la Bucuresti al generalului Radescu si a impus un Guvern Groza comunist, raspunzand la reprosul ca incalca hotararile de la Ialta: „Ialta sunt eu!”
Politica sovietica privind regimurile din statele satelite se manifesta gradat, pe masura ce se contura victoria asupra Germaniei si aliatilor sai. La 2 martie 1944, cand trupele sovietice au atins granita Romaniei stabilita in 1940 la Prut, Molotov facea o Declaratie: „Armata Rosie in inaintarea sa nu se va amesteca in ordinea interna a Romaniei si nu va avea nevoie decat de apa de baut si loc de dormit”.
In aprilie 1945, intr-o convorbire cu fruntasul iugoslav comunist Milan Djilas, Stalin enunta fara echivoc cum avea sa procedeze puterea invingatoare: „Razboiul acesta nu este ca cele din trecut. Cel care ocupa un teritoriu isi impune si sistemul sau social. Fiecare impune sistemul acolo unde ajunge armata sa. Altfel nu poate fi”.
Dupa moartea lui Roosevelt (12 aprilie 1945) urmeaza Truman ca presedinte al SUA. Se impunea o noua conferinta la nivel inalt, care s-a organizat la Potsdam, langa Berlin, intre 17 iulie si 2 august 1945. Participantii au fost Truman, Stalin si Churchill, care, dupa pierderea alegerilor din Anglia, a fost inlocuit de Attlee. Inca de la deschiderea conferintei, Truman si Churchill au aflat despre experienta reusita a exploziei din desertul Alamogordo (New Mexico) a unei noi arme secrete: bomba atomica. Stalin era si el informat prin canalele sale despre stadiul lucrarilor de experimentare cu bomba atomica. La conferinta Stalin si-a luat rolul cu multa aroganta de conducator, precizand ca: „Este singurul care stie de intelegerile cu raposatul sau prieten, Roosevelt”.
Adresandu-se lui Truman: „Sunteti un urmas fericit”. Pentru Churchill: „Va consideram un observator in asteptarea alegerilor, unde este foarte posibil sa le pierdeti in favoarea lui Attlee, care imi este mai apropiat ideologic”. Stalin a venit la aceasta conferinta cu o lunga lista de revendicari: baze in Dardanele si la Tanger (stramtoarea Gibraltar), tutela (Tripolitania-Libia, fosta colonie italiana, pentru a-i initia, „in experienta sociala”), control exclusiv in Polonia, Romania, Bulgaria, Cehoslovacia si Ungaria, incorporarea Prusiei cu capitala Konigsberg in URSS. In problema Germaniei s-a definitivat in detaliu impartirea zonala intre aliati. In general, cu exceptia solutiei pentru Germania conferinta a fost un esec total. Toate celelalte cereri sovietice au fost respinse, cu exceptia regiunii Konigsberg.
Surprinzator, la terminarea conferintei, Stalin declara demagogic ca: „Pentru moment URSS sustine sa se inceapa imediat plata tuturor despagubirilor a caror lista o pune la dispozitie, sa i se dea dreptul la exploatarea productiei Germaniei, sa inceapa imediat denazificarea care trebuie sa fie cat mai dura pentru toti vinovatii, dar pentru viitor… construirea unei Germanii centralizate, descatusata de capitalism, careia URSS e capabila sa-i asigure alternativa eliberatoare a socialismului”.
La Potsdam, nu s-a incheiat in mod oficial nici un proces-verbal. Stalin a repurtat o victorie diplomatica si psihologica.
Dupa Potsdam, lumea s-a polarizat si s-a accelerat Razboiul Rece. Razboiul s-a sfarsit in Europa prin capitularea pe toate fronturile semnata la Reims, in Franta, la 8 mai 1945. Sovieticii au semnat acest act a doua zi printr-un delegat, dar au organizat si o solemnitate separata a doua zi in teritoriul ocupat de ei.
Dupa terminarea razboiului in Europa, Truman hotaraste lansarea a doua bombe atomice asupra Japoniei, singurele pe care USA le avea la acea data. Ca motivare: scurtarea razboiului si evitarea de pierderi pentru USA, care ar fi fost aproximativ de 1 milion de ostasi daca s-ar fi utilizat armamentul clasic in cucerirea teritoriului Japoniei.
Stalin, stapanitorul absolut al Europei de Est din 1945 si-a extins activitatea politica prin revendicari privind doua vilaiate din estul Turciei, declansarea de actiuni subversive in Grecia si chiar declansarea de razboaie in Coreea si Indochina.
In Grecia, activa din 1946 o miscare de rezistenta comunista care se localiza in muntii Granus din nordul Greciei, cu baza de aprovizionare in Bulgaria si Albania. Sub comanda unui personaj propulsat de Moscova, pe nume Marcos, se constituie chiar un guvern al Greciei Libere (24 dec. 1948). Trupe americane si indeosebi trupe engleze faceau eforturi sa stavileasca inaintarea comunista. Stalin simte ca o angajare datorita lui Marcos in actiuni directe militare de amploare i-ar dauna in acea perioada intentiilor sale. Brusc salvarea ii vine din alta parte. Marcos se „imbolnaveste” subit si este inlocuit de Stalin cu un alt sef comunist, insa mai docil si mai putin reprezentativ. Marcos devenise indezirabil, deoarece refuzase sa se asocieze la condamnarea lui Tito, partenerul si sprijinitorul sau. Insurgentii comunisti, pentru a nu fi distrusi total in luptele cu unitatile anglo-americane, au fost retrasi in Albania, Bulgaria si Romania. O parte din vreo 28.000 de copii greci, smulsi de la familiile lor din Grecia au fost adusi in Romania.
In Iran, Stalin nu mai vrea sa recunoasca conventiile incheiate privind retragerea din Iran dupa terminarea raboiului din Europa. Este insa obligat prin amenintare si apoi prin ultimatum de Truman si intr-o saptamana (aprilie 1946) a parasit Iranul.
La presiunile reactualizate si imperative ale lui Stalin de a obtine baze in Dardanele, Truman ia pozitie (19 august 1946) si trimite portavionul gigant „Franklin Roosevelt” pentru a se alatura cuirasatului „Missouri”, sosit inca din aprilie in fata Istanbulului, ceea ce constituia garantia SUA ca este gata de interventie. Forrestal, ministru secretar de stat al Marinei, a sustinut ferm cauza SUA, afirmand in fata lui Truman ca aceste misiuni trebuie sa aiba loc chiar cu riscul unui conflict armat „in cazul in care Rusia nu va da inapoi”. Fermitatea cu care s-a actionat, bazata pe monopolul atomic american, va avea acelasi efect cu acela cu care s-a actionat in scoaterea URSS din Iran.
In vara 1946, in Romania, dupa o crunta seceta, care a secerat aproximativ 80.000 de romani (Anuarul Statistic), guvernul nu acorda nici un ajutor infometatilor, lasand ca foamea si mizeria sa faca cat mai multe victime, in felul acesta, potrivit doctrinei comuniste, pentru a se crea un „potential revolutionar” in sanul taranimii. In cele din urma, din calcule politice internationale, a acceptat un ajutor alimentar sub egida Crucii Rosii, adus cu un vapor la Constanta in 1946. De retinut ca dupa descarcarea si distribuirea alimentelor la multe familii de tarani, toti romanii care, in numele Crucii Rosii au ajutat la acest act de caritate, au fost arestati si condamnati pentru inalta tradare. Interventiile diplomatice americane insistente impotriva valurilor de arestari politice au fost respinse de guvernul Romaniei, care le-a continuat in mod ostentativ.
Truman, pentru a se informa cat mai direct de situatia din Romania, imputerniceste un ziarist, Mark Ethridge. Cu aceasta ocazie opozitia organizeaza o mare manifestatie la Bucuresti, in Piata Palatului la 8 noiembrie 1945 pentru ziua cand intra in tara trimisul lui Truman si care coincidea cu ziua Regelui. Guvernul comunist trage in manifestanti. S-au inregistrat morti si raniti. SUA si Anglia, prin note diplomatice, conving URSS sa organizeze alegeri libere in Romania, potrivit intelegerilor de la Ialta. La 19 noiembrie 1946 se desfasoara aceste alegeri in conditii de amenintare, teroare si imixtiune la urnele de vot. Rezultatul votului a fost: 80% in favoarea opozitiei, cu toata prezenta armatei sovietice si a guvernului comunist, si sub 20% pentru guvern. Rezultatele publicate de guvernul comunist au fost inversate. De aici inainte se va asterne comunizarea sub pretextul unei legitimari bazate pe rezultatul „alegerilor libere”. Anul urmator partidele de opozitie au fost desfiintate. Guvernul comunist a trecut la infiintarea de asociatii comerciale mixte de exploatare a resurselor tarii, denumite „Sovrom”, ce vor permite controlul sovietic direct al intregii economii nationale a Romaniei.
In aceasta perioada, in toata Europa de Est incepea consolidarea guvernelor comuniste instalate de URSS. Protestele USA si ale Angliei impotriva acestor situatii regizate de URSS prin incalcarea intelegerilor de la Ialta si Postdam au curs neincetat, urmate de raspunsurile URSS duplicitare, ferme si chiar jignitoare. Regimurile instalate, comuniste, dupa un timp vor fi recunoscute politic de USA si Anglia, desi conducatori politici ca Petkov si Dimitrov din Bulgaria au fost arestati si executati, si de asemenea in Romania Maniu a fost arestat, condamnat si va muri in inchisoarea de la Sighet, ca si multi alti membri ai elitei romanesti interbelice. Comunizarea acestor state se desfasura metodic, constand din „subjugarea si exploatarea populatiei bastinase prin aplicarea celor 45 de principii”, cuprinse intr-un document strict secret al KGB/CE 113, publicat intr-un ziar polonez, Nowy Dziennik, in anii de dupa 1990.
In statele de sub ocupatia sovietica a fost infiintata politia politica, ca organ de garantare a mentinerii regimului comunist, dupa modelul si cu sprijinul KGB, pentru „lichidarea dusmanilor poporului, prin teroare rosie ca aparat de represiune si de violenta organizata”. „In Romania, Securitatea trebuie sa fie mai dura si mai eficienta decat in celelalte state din Europa de Est, deoarece poporul roman este de origine si cultura latina” asa declara Visinski la Bucuresti.
Organizarea interna in Romania a Securitatii a fost initiata si condusa la toate nivelurile de elemente straine neamului romanesc. Paralel cu infiintarea Securitatii, s-au introdus consilierii sovietici in toate domeniile – de la secretarul general pana la administratiile locale.
In toate statele din Europa de Est au existat rezistente la politica de comunizare. Securitatile acestor state sustinute de URSS le-au reprimat cu exces de zel producand numeroase victime. USA si Anglia au protestat continuu pentru fiecare stat si de multe ori au acuzat Moscova direct pentru incalcarea angajamentelor internationale stabilite la Ialta si Potsdam. Raspunsurile resping protestele ca nefondate si ca interventii nelegale in treburile interne.
In Romania, inca din 1945, s-a conturat un nucleu de initiativa care tinea legatura cu partidele de opozitie si cu persoanele din anturajul guvernelor USA, Angliei, cu reprezentantii acestora din Comisiile aliate de control, sau din oficiile diplomatice pentru informatii reciproce si consultari. Acest grup de initiativa a dezvoltat un curent de afirmare a demnitatii si libertatii nationale, la care s-au raliat multe persoane cu valoare combativa ale caror nume se regasesc in lucrarile memorialistice. Curentul acesta popular de autoaparare s-a autodenumit, pe masura ce se dezvolta, „Miscarea Nationala de Rezistenta” (M.N.R.), care initia actiuni de legitima aparare. Miscarea avea legaturi de colaborare cu grupe de persoane raspandite in toata tara din orase, sate, lantul muntilor Carpati si Dobrogea, cuprinzand toate profesiile si categoriile sociale. Membrii acestui curent popular erau din partide de opozitie si cea mai mare parte din persoane ce nu apartineau vreunui partid se autointitulau „luptatorii pentru libertate si demnitate nationala”. Miscarea milita pentru pastrarea sperantei ca aliatii firesti, americani si englezi, vor interveni sa elibereze Romania, pentru care situatie se pregatea sa participe. De altfel, chiar americanii au lansat din avion armament si alimente pentru luptatorii din muntii Romaniei. In USA, dupa lansarea bombei atomice asupra Japoniei, se contura intens preocuparea pentru o cooperare cu URSS in producerea armei atomice, un partenership, o asociatie care i-ar castiga bunavointa lui Stalin la tratativele internationale. Sustinatorii acestei propuneri erau oamenii lui Roosevelt, care voiau sa continue politica acestuia de simpatie stranie fata de Stalin. Truman inca ezita, dar balanta a inclinat-o Forrestal, ministrul Marinei, care s-a opus vehement si documentat la transmiterea licentei de fabricare a bombei atomice URSS-ului. Truman s-a decis sa nu foloseasca bomba atomica in conflictele cu URSS, ci sa fie folosita numai pentru intimidare in cazul incercarii URSS de expansiune. Dar fabricarea armei atomice sovietice va anula monopolul atomic al USA si implicit avantajul sau strategic in conflictele cu URSS si se va ajunge la „echilibrul terorii”.
Iata cursa inarmarii de un sfert de secol: in 1945 prima bomba atomica a USA, in 1949 prima bomba atomica sovietica, in 1952 prima bomba atomica britanica, in 1953 prima bomba cu hidrogen USA, in 1953 prima bomba cu hidrogen sovietica, in 1957 prima bomba cu hidrogen britanica, in 1960 prima bomba cu hidrogen chineza, in 1968 prima bomba cu hidrogen franceza.
Daca SUA ar fi ramas detinatorul monopolului atomic ar fi putut schimba cursul istoriei, absolvind omenirea de Razboiul Rece cu toate consecintele nefaste pentru popoarele europene. Ca dovada politica de recunoastere a raului este si declaratia lui Churchill de la 5 martie 1946 de la Fulton, SUA, in orasul care isi trage numele de la inventatorul navei cu propulsie cu abur. Acolo a rostit sintagma concisa si clara, devenita istorica, „cortina de fier”. Truman s-a dus special sa-l asculte pe Churchill. Atunci Churchill a reformulat acuze dure la adresa URSS, care „nu cunoaste decat forta cu care isi impune vointa de expansiune nelimitata in spatiu si timp”, exprimand pentru prima data ideea ca „o cortina de fier s-a lasat peste Europa de la Stetin la Triest, in spatele careia o parte din continentul european a intrat sub dominatia absoluta a URSS”. De asemenea, face apel ca „popoarele de limba engleza sa se uneasca de urgenta pentru a inlatura orice ambitie sau aventura”.
Un an mai tarziu, la 12 martie 1947, dupa o minutioasa pregatire a spiritelor, Truman se adresa Congresului pentru a prezenta ceea ce s-a denumit de atunci: „doctrina Truman”. „Cred”, spunea el, ca „Statele Unite trebuie sa zagazuiasca expansiunea URSS acolo unde se manifesta, care acum pune in pericol Turcia si Grecia”. Cu aceasta ocazie, a cerut un ajutor economic substantial pentru aceste doua state.
Pentru contracararea politicii de expansiune comunista prin exploatarea propagandistica a saraciei si mizeriei in care sunt aduse popoarele, mai ales ca urmare a razboiului sau a altor calamitati naturale, in SUA, generalul Marshall lansa, la 5 iunie 1947, printr-o cuvantare tinuta la Universitatea Harvard, „Planul Marshall”. Planul era de ajutoare economice in valoare de 17 milioane de dolari a popoarelor europene pentru ca acestea „sa-si dobandeasca sanatatea economica prin asanarea saraciei si mizeriei”. Toate statele din vestul Europei au acceptat imediat sa-l puna in aplicare. URSS si toate statele de sub ocupatie sovietica l-au respins cu indignare, considerandu-l o arma de subminare a suveranitatii
si a oranduirii comuniste.
In combaterea propagandei destabilizatoare comuniste, ca o prefata a Razboiului Rece, Occidentul este obligat sa se organizeze economic. Astfel se procedeaza la infiintarea: Bancii Internationale de Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) la 27 decembrie 1945, a Fondului Monetar International in baza Conferintei a 19 state de la Bretton Woods (iulie 1944) si a Comunitatii Economice Europene (Piata Comuna) la 1 iulie 1958.
URSS convoaca o conferinta a tuturor statelor din Europa de Est de sub ocupatie sovietica si infiinteaza Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) la 23 ianuarie 1949, pentru colaborare economica si dezvoltarea economiei de stat planificate. Asociatia este deschisa si statelor de sub influenta sovietica din Asia.
Din punct de vedere militar, in spiritul Razboiului Rece, Occidentul infiinteaza ca masura de aparare colectiva Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) la 4 aprilie 1948. Tratatul se inspira din prevederile Cartei ONU, fiind o coalitie de state care se obliga sa mentina integritatea membrilor asociatiei.
Pe plan militar, URSS incheie tratate bilaterale cu fiecare stat de sub ocupatie si de colaborare militara si organizeaza o conferinta la Varsovia la care s-a hotarat sa se infiinteze Pactul de la Varsovia, in care membri sunt toate statele satelite, sub comandamentul militar unic al URSS, la 14 mai 1955.
Pe plan politic, dupa razboiul din Europa, ramanea deschisa problema incheierii pacii, a intocmirii tratatelor de pace cu statele invinse si inamice, exclusiv Germania si Austria, care aveau o situatie speciala. Pentru aceasta se convoaca conferinta ministrilor de Externe ai statelor invingatoare pentru redactarea textelor tratatelor (1946-1947). Textele tratatelor au fost redactate in faza initiala de URSS si cu mici amendamente, introduse de unele state occidentale, cu mari dificultati din pricina pozitiei obstructioniste a URSS, au fost depuse pentru semnare finala. Romaniei i s-a respins cererea de a i se acorda calitatea de „cobeligerant”, similara cu pozitia Italiei, care ar fi scos-o din pozitia de stat inamic si invins.
Deasemenea, URSS a facut abstractie de faptul ca Romania, prin intrarea in razboi alaturi de Natiunile Unite, a scurtat durata razboiului cu aproximativ 6 luni, a contribuit cu efective militare ce au plasat-o pe locul 4, dupa URSS, USA si Anglia, si pe locul 4 in pierderi de morti si raniti, si deasemenea ca Regele Mihai I a fost decorat de URSS cu „Ordinul Victoria” pentru meritul de a fi scos Romania din alianta cu Germania, alaturand-o Natiunilor Unite, cu textul semnat de Stalin: „in clipa cand inca nu se precizase clar infrangerea Germaniei”. De observat, ca numai pentru trei persoane straine s-a mai acordat aceasta distinctie sovietica. Deasemenea, nu s-a tinut seama nici ca Regele Mihai a primit „Legion of Merit”, cea mai inalta decoratie americana, cu motivarea ca prin actiunea sa „a avut un rol insemnat in prabusirea frontului hitlerist din sud-estul Europei”. Romaniei i s-a opus din nou URSS sa i se ia in considerare declaratia sa de razboi impotriva Ungariei din ziua de 17 septembrie 1944, cand ostilitatile se desfasurau in Transilvania. Ministrul de Externe al Angliei, Bevin, in cadrul conferintei, l-a intrebat pe Tatarascu, ministrul de Externe al Romaniei: „Despre Basarabia ce aveti de spus?” Raspunsul a fost: „Ne-am inteles cu Rusii”. Pentru Romania, tratatul de pace a fost semnat de toti participantii la conferinta din 10 februarie 1947, obligand Romania la grele despagubiri pentru URSS.
In legatura cu schimbarea de strategie politica a USA, de la ofensiva la zagazuirea expansiunii sovietice, prezint o informatie de mare importanta, in premiera: era ziua de 28 martie 1948, cand ma gaseam in antecamera unde se desfasura o consfatuire a nucleului de initiativa si coordonare a M.N.R. si tatal meu, comandorul Toma Matei se pregatea sa intre tinand in mana o foaie de hartie, cu un text, ce fusese decodificat, pe care scria telegrafic: „Stop pregatiri ale Miscarii Nationale de Rezistenta. Politica U.S.A. s-a schimbat. Treceti pe rezistenta spirituala!” Semneaza „George Marshall, Secretar de Stat al U.S.A. 28.03.1948”. Informatia cazuse ca un trasnet. Intrebarile la consfatuire se succedau: Ce facem? Continuam sau oprim toate pregatirile? Daca USA a transmis acest text in ipoteza ca va ajunge pe aceasta cale la cunostinta URSS, ca aceasta sa abandoneze vigilenta, deoarece atacul USA s-a amanat sau s-a anulat? S-a decis la consfatuire sa se continue pregatirile, mai ales ca ultimele informatii indicau „ritm sustinut in pregatiri”. Prin telegrama cazuta ca trasnetul aveam sa ne convingem ulterior, ca in oscilatiile politicii USA, intre „Roll back” (darea inapoi) a sovieticilor din Europa si zagazuirea expansiunilor, USA a ales zagazuirea.
Stalin isi urmarea cu tenacitate raspandirea comunismului in toate continentele, de aceea cand in 1952 avea certitudinea ca va dispune in 1953 si de bomba cu hidrogen, planuia declansarea celui de al treilea razboi mondial in luna iunie 1953. Pe generalul Ion Eremia, fost ministru adjunct al armatei R.P.R. cand Gh. Gheorghiu Dej era secretar general, l-am intalnit arestat politic intr-o celula la Jilava in 1960. Mi-a relatat cu amanunte o situatie pe care ulterior am gasit-o expusa pe larg in ziarul „Cotidianul” din 17 martie 1999. Prin calitatea ce o avea si pregatirea sa politehnica a primit misiunea prin E. Bodnaras, ministrul Armatei, membru cu functie superioara in Comitetul Central si omul Moscovei, cu instruire KGB, sa coordoneze punerea in aplicare a unui plan ultrasecret militar sovietic privind un sistem de constructii de bunkere si rampe de lansare rachete, amenajari teritoriale cu caracter strategic si tactic ofensiv destinat armatei sovietice. Planurile erau sovietice. Orientarea sistemului era spre Vestul Europei cu termenul prevazut pentru ofensiva in iunie 1953. Aceleasi lucrari se executau in toate statele satelite URSS. Pentru coordonarea lucrarilor pe ansamblul frontului pe linia nord-sud orientat spre vest, ministrii Apararii si adjunctii din tarile satelite au fost convocati la o consfatuire speciala la Moscova in 1952. Data ofensivei era aleasa in functie de angajarea de mari forte militare ale SUA, Angliei si Frantei pe fronturile din Coreea, Vietnam si in Marea Chinei. Dupa eliberare, in anul 1968 am inregistrat o declaratie la o emisiune BBC a lui J. Pelikan, fost director al RadioTeleviziunii din Cehoslovacia, care era refugiat la Roma in urma actiunii sovietice de invazie a Cehoslovaciei pentru distrugerea „Primaverii de la Praga” din 1968. Declaratia lui J. Pelikan confirma consfatuirea din 1952 de la Praga a ministrilor Armatei si a adjunctilor pentru pregatirea unei ofensive sovietice planuite pentru iunie 1953 impotriva Vestului, ceea ce ar fi constituit inceputul celui de al treilea razboi mondial. Dupa moartea lui Stalin, la 5 martie 1953, toate pregatirile strategice sau tactice au fost sistate, iar lucrarile de constructie de bunkere, de lansatoare de rachete si de amenajari militare pentru tehnica de lupta au fost ulterior distruse.
La 17 iunie 1953, dupa moartea lui Stalin, se produce un eveniment major: o revolta a muncitorilor germani in Berlinul de Est. Conducerea din Kremlin este total surprinsa. Revolta este strivita de interventia tancurilor sovietice. In urma analizei, Comitetul Central al Partidului Comunist a ajuns la concluzia ca revolta a fost posibila datorita saraciei de „bunuri de larg consum” de pe piata interna, deoarece fondurile financiare erau absorbite de mari investitii in curs de executie cu termene de finalizare indepartate. S-au luat masuri la toate nivelurile de activitate. Ecoul masurilor au ajuns si in Romania, una dintre acestea a fost oprirea marilor lucrari de investitii, printre care si oprirea la 17 iulie 1953 a lucrarilor de la Canalul Dunare Ð Marea Neagra.
In perioada 1952-1955, de mari framantari in cadrul Razboiului Rece, trebuie remarcata in mod deosebit activitatea lui John Foster Dulles, care, ca Secretar de Stat al USA, a vizitat si incurajat foarte multe state in sustinerea politicii anticomuniste, spre a limita expansiunea sovieticilor si chiar darea inapoi (roll back) a acestora din Europa. Masivul export de revolutie comunista in Africa si America de Sud a fost o preocupare separata a politicii USA.
Dupa moartea lui Stalin, dupa scurt timp, urmeaza N. Hrusciov. Se lasa impresia in cercurile politice occidentale ca ar fi conditii de intelegere cu URSS. Se convoaca Conferinta de la Geneva intre 18-23 iulie 1955 cu participarea sefilor de state: Eisenhower, Bulganin (URSS), A. Eden (Anglia) si E. Faure. Se discuta despre problemele: germana, securitatea europeana, dezarmarea, dezvoltarea contactelor Est-Vest. A fost un acord unanim de principii, de aceea a intrat in istoria diplomatica sub numele „Conferinta de intelegere in spiritul Genevei”. Participantii s-au mai inteles sa fie organizata o conferinta a ministrilor de Externe tot la Geneva, intre 27 octombrie Ð 26 noiembrie 1955, care sa stabileasca solutii de aplicare a principiilor convenite. Nu s-a putut stabili nici o solutie. Discutiile vor continua pe cai diplomatice. Razboiul Rece prezinta si astfel de oscilatii.
In februarie 1956, la Congresul XX al P.C. URSS, Hrusciov, intr-un raport ultra secret „denunta abuzurile staliniste” si solicita epurarea stalinistilor din toate conducerile comuniste din statele satelite URSS. Deasemenea afirma principiul „coexistentei pasnice” si desfiinteaza Cominform, infiintat in 1947. Conducerea din Romania a lui Gh. Gheorghiu-Dej respinge ideea de epurare a stalinistilor, pe motiv ca acestia au fost epurati anterior (Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca).
La 4 noiembrie 1956 izbucneste revolutia din Ungaria, insurectia anticomunista condusa de Imre Nagy, care a fost strivita sangeros de trupele sovietice la ordinul lui Hrusciov.
Se solicita de unele personalitati politice europene si guverne din Europa de vest si chiar din interiorul USA interventia americana in Ungaria, dar Anglia si Franta se opun si declanseaza o actiune de diversiune, atacand Egiptul sub pretextul unor probleme nerezolvate privind Suezul, ceea ce face imposibila angajarea USA in Ungaria. In realitate, nu s-a vrut conflict direct militar cu URSS. Au ramas doar protestele vehemente ale USA la acest episod al Razboiului Rece.
Occidentul staruie in negocieri pentru a obtine concesii din partea sovietica si prin acord unanim al celor patru invitati: Eisenhower, Hrusciov, De Gaulle si Mc Millan se convoaca conferinta de la Paris, 16 mai 1960. De indata ce s-a deschis conferinta, Hrusciov a ridicat pretextul anularii acesteia. Motivul: episodul unui avion de spionaj american U2, care a survolat la 5 mai 1960 Moscova, si care a fost doborat, pilotul capitan F. Powers fiind capturat si arestat. Conferinta a fost anulata.
Urmarind intentii ofensive, URSS este surprinsa de USA ca a instalat rachete, in secret, in Cuba. Se declanseaza Criza rachetelor care dureaza intre 22 octombrie 1962 Ð 21 noiembrie 1962, perioada in care Kennedy, presedintele USA, blocheaza insula, interzicand si controland toate vasele sovietice ce apar in zona si da lui Hrusciov un ultimatum de retragere imediata a rachetelor, sub sanctiune militara. N. Hrusciov, descoperit, accepta ultimatumul. Acesta a fost cea mai periculoasa criza din cursul Razboiului Rece.
Hrusciov este destituit in URSS si inlocuit cu Brejnev.
In august 1968 se dezvolta o miscare populara denumita „Primavara de la Praga” cu doctrina unui socialism cu fata umana, sustinuta de A. Dubcek. Acest curent de innoire sociala este zdrobit de o invazie militara a URSS la ordinul lui Brejnev. Toate fortele Pactului de la Varsovia au participat, cu exceptia fortelor armate ale Romaniei. Justificarea atacului a fost bazata pe noua doctrina a lui Brejnev de „suveranitate limitata”. Occidentul a condamnat interventia militara, dar n-a intervenit, calificand-o un „episod al istoriei”, al Razboiului Rece.
Pentru Romania, in 1964, pe vremea lui Gh. Gheorghiu-Dej, se publica la Moscova „Planul Valev”. Valev era un economist agreat la Moscova. Planul detalia transformarea Romaniei intr-un stat exclusiv orientat spre furnizarea de materii prime si specializat in agricultura. Aceasta insemna eliminarea industriei de toate tipurile si integrarea, practic, subordonarea economica a Romaniei in sistemul economiei sovietice. Planul a fost respins imediat de regimul comunist de la Bucuresti prin „Declaratia din aprilie” (30 aprilie 1964). Aceasta Declaratie fixa pozitia Romaniei de independenta fata de tutela Moscovei, dar si de respingere a unor reforme de destalinizare aplicata nomenclaturii de partid.
Prin anul 1970, H. Kissinger, Secretar de Stat al SUA, considera necesar sa orienteze comportamentul ambasadelor americane din statele satelite URSS in raporturile cu populatiile acestor state, convocandu-i la Varsovia pe acesti ambasadori, unde un trimis special al sau, Sonnenfeld va prezenta directiva, denumita de atunci Doctrina Sonnenfeld: „ambasadorii sa refuze sa primeasca plangerile din partea cetatenilor din tarile satelite comuniste” si „sa-i sfatuiasca sa se adapteze” la conditiile de viata existente din aceste tari, pentru a nu pune USA in situatii penibile de a nu putea sa le rezolve cererile si pentru ca „sa se evite si posibile conflicte intre USA si acele state satelite”.
Doctrina Sonnenfeld nu era in asentimentul presedintelui Nixon, un anticomunist convins, dar Kissinger avea multe libertati in exercitiul functiei sale.
In anul 1981 este ales ca Presedinte al SUA Ronald Reagan, care chiar de la instalare a denumit Rusia „Imperiul Raului”. Primele masuri au fost anticomuniste, de marire considerabila a bugetului militar, ceea ce va declansa cursa inarmarilor in domeniul interceptiei rachetelor balistice intercontinentale.
Trebuie retinut ca, in toata perioada dupa terminarea razboiului (1945) pana la alegerea lui Gorbaciov ca secretar general al partidului comunist din URSS, URSS nu a demobilizat, ci a continuat sa-si sporeasca efectivele militare si armamentele. A mentinut fortele de ocupatie in statele invinse (satelite), cu exceptia Romaniei, de unde le-a retras in vara 1958. Fortele de ocupatie erau insa nejustificat de mari, sub pretextul ca sunt necesare pentru a asigura paza si linistea impotriva unor eventuale actiuni ale invinsilor din razboi. Dar ceea ce era mult mai grav pentru mentinerea pacii, era o impresionanta concentrare de forte militare in interiorul URSS pe linia frontierelor, in dispozitiv ofensiv de lupta. Aceata pentru amenintarea puterilor occidentale la tratativele internationale in cadrul unui veritabil razboi rece sau, poate, sa „pandeasca” un moment pentru a declansa un atac surprinzator asupra Occidentului. Un alt aspect al politicii sovietice era exportul de revolutie comunista prin propagandisti, prin agenti de instigare a opiniei publice si prin sustinerea directa a grupurilor de insurgenti cu armament si chiar ajutor pentru organizarea de lovituri de stat pentru preluarea puterii, pe care au realizat-o in numeroase state din Africa si in America de Sud. In Romania dupa moartea lui Gheorghiu-Dej (1965) a urmat N. Ceausescu, care in scurt timp a concentrat in persoana sa o putere absoluta. In politica internationala Ceausescu a speculat iluzia americana ca Romania poate fi o bresa in lagarul socialist. Ca atare Ceausescu a avut un rol de „destindere” si un rol de „ostilitate permanenta” intre USA si URSS, care este elementul esential in caracterizarea sintagmei „razboi rece”. Aceasta inseamna implicit ca Ceausescu nu a avut un rol activ in Razboiul Rece, ci s-a preocupat exclusiv de asigurarea puterii sale absolute in spiritul unei „pure” revolutii culturale comuniste, plasand astfel Romania in izolare in spatele „cortinei de fier” si poporul roman intr-o supraveghere permanenta.
In URSS, din 1985 la conducere este M. Gorbaciov, care a afirmat o politica de reforme prin „glasnost” (transparenta) si prin „perestroika” (restructurare). In 1987 se organizeaza o intalnire la Washington intre Reagan si Gorbaciov cu vadite semne de slabire a tensiunii Razboiului Rece.
La 3 decembrie 1985, istoria retine o importanta reuniune la Malta pe o nava militara americana intre Gorbaciov si noul presedinte la SUA, G. Bush. Episodul intalnirii redat de participantii la reuniune si relatat la radio BBC il retin din memorie. Dialogul a fost scurt. Gorbaciov solicita ajutor economic. Bush se declara de acord sa-i acorde ajutorul cerut, dar cu o conditie: URSS sa renunte a mai sprijini statele de sub influenta sovietica din Europa de Est. Gorbaciov a fost surprins si emotionat vadit a declarat dupa mai bine de un minut: „Da, accept”. Purtatorul de cuvant al lui Gorbaciov, Ghenadi Gherasimov a declarat la conferinta de presa: „Azi la ora 12 si 45 de minute Razboiul Rece a incetat!” Ce a urmat? In toate statele din Europa de Est, pregatite anterior de noua politica a lui Gorbaciov, s-au produs in cascada miscari populare, care au inlaturat regimurile comuniste.
In competitia internationala dintre USA si URSS, respectiv intre sistemul de capitalism modern si democrat si sistemul comunist totalitar, angajate in cursa tehnologica militara, s-a prabusit sistemul comunist prin epuizarea mijloacelor financiare de a o sustine. In acest razboi rece, natiunile din spatele cortinei de fier, cu peste 160 de milioane de oameni, la care s-au mai adaugat prin trecerea timpului generatiile nascute si maturizate, au erodat prin rezistenta si sacrificiile lor tezele comuniste. Pierderile in morti in inchisori de exterminare sau impuscati, arestati si persecutati, ale acestor natiuni au fost enorme. Daca exemplificam in cazul Romaniei, in care s-au exercitat cel mai crunt sistem de exterminare aplicat in Europa de Est, acestea se apreciaza la peste 300.000 de morti in inchisoare si peste 2 milioane de arestati, fara a mai mentiona pe cei persecutati politic, mutilati psihologic sau biologic. Despre aceste pierderi si sacrificii oamenii politici ai Romaniei au tacut si tac: nici un cuvant in convorbirile internationale despre ce a insemnat pentru romani „Razboiul Rece”, „Cortina de fier” si sfatul de adaptare la comunism.
Intrebarea care se impune in concluzie: cine se face vinovat de Razboiul Rece si consecintele sale?
In timpul celui de al doilea razboi mondial, presedintele USA F. D. Roosevelt a aratat o ciudata simpatie pentru „prietenul si marele aliat” Stalin, cat si pentru „socialismul rus”. Aceste aprecieri s-au concretizat in concesii succesive ce au condus la stabilirea unei „zone de influenta militara si politica” a URSS ce cuprindea statele de la estul unei granite ce traversa Europa de la Golful Finic la Marea Adriatica, denumita ulterior „Cortina de fier”. Dupa moartea lui Roosevelt, acolitii sai, ramasi in posturi inalte ale Administratiei USA si ajutati international de opinia publica orientata spre stanga socialista (comunista) din statele din vestul Europei, au reusit sa impiedice orice propunere de dare inapoi a sovieticilor din Europa si eliberarea statelor captive.
Occidentul european si USA nu au intervenit. Au preferat sa incalce propriile lor principii ce proclamau libertatea popoarelor si restaurarea democratiei. Au nesocotit mai ales normele morale si crestine care le cereau sa salveze popoarele, tot crestine, lasate prin politica de comoditate a Occidentului sa cada in captivitate si suferinta.
Ambasadorul USA (1981-1985) David Funderburk, care si-a dat demisia pentru ca rapoartele sale privind situatia grava din Romania comunista au fost tratate cu indiferenta, a scris: „In 1989 Razboiul Rece a incetat, dar in Romania comunistii rebotezati sunt la putere”(…) „Occidentul datoreaza recunostinta poporului roman pentru ca a contribuit cu cele mai grele sacrificii in lupte pentru libertate si demnitate impotriva comunismului in raport cu toate popoarele din estul Europei”.
