23.6 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGrup integrat de societati in turismul balnear

Grup integrat de societati in turismul balnear

Societatea de Investitii Financiare (SIF) Transilvania a anuntat ca urmareste crearea unui grup integrat de societati in domeniul turistic balnear, care prin dimensiuni si structura sa poata raspunde unei cereri variate de servicii.
Primul pas in acest sens a fost realizat anul trecut, prin fuzionarea participatiilor din sectorul turistic detinute de SIF Transilvania in zona Marii Negre. Astfel, a rezultat SC THR Marea Neagra SA, prin absorbirea de catre SC Eforie SA a urmatoarelor societati: Saturn SA, Carmen Silva SA, Venus SA, Miorita Estival 2002 SA. In continuare, SIF Transilvania si-a propus realizarea unei fuziuni de amploare nationala care sa cuprinda toate societatile de turism cu activitate balneara in portofoliu – SC Turism Felix SA Baile Felix, SC Tratament Balnear SA Buzias, SC Turism Covasna SA, SC Tusnad SA Tusnad Bai. Prin realizarea acestei fuziuni, noua companie se doreste a fi lider pe segmentul turismului balnear romanesc, generand totodata scaderea treptata a riscurilor legate de concurenta interna.

Turism Felix, o noua intrare in ringul bursier

Compania Turism Felix din Baile Felix isi majoreaza capitalul social prin intermediul unei oferte publice primare de vanzare de actiuni. Prin aceasta oferta au fost puse in vanzare 77 milioane de titluri, fiecare cu o valoare nominala de 0,1 lei. Dupa exercitarea de catre actionari a dreptului de preferinta, au ramas in joc peste 53 de milioane de actiuni, care vor putea fi subscrise in perioada 9 august-19 august prin sistemul electronic al Bursei de Valori. SIF Transilvania detinea, inainte de a-si exercita dreptul de preferinta, 74,3% din capitalul Turism Felix. Daca societatea va reusi sa vanda toate titlurile, SIF Transilvania isi va reduce participatia pana la 56%. Strategia principalului actionar este de a atrage si alti investitori la capitalul Turism Felix. Compania este principalul operator de turism din statiunea balneoclimaterica Baile Felix si detine in proprietate zece complexuri hoteliere.

Pozitia pe piata si concurenta

In Romania exista un numar semnificativ de statiuni turistice orientate cu precadere spre segmentul balnear. Cele mai cunoscute sunt Baile Herculane, Sovata, Baile Olanesti, Covasna, Vatra Dornei, Baile Tusnad, Ocna Sugatag, Sangeorz Bai, Slanic Moldova, Mangalia, Eforie, Soveja. Pe acest segment turistic, in perioada ianuarie-septembrie 2005, Turism Baile Felix ocupa prima pozitie, cu o cota de piata de aproape 11% in randul turistilor romani si cu una de 18,79% in randul celor straini.
Un concurent important al Turism Felix este societatea SIND Romania, care este considerata drept una dintre cele mai importante companii de turism. Este important insa de mentionat ca sursele de apa termala din statiunea Baile Felix se afla in proprietatea societatii, ca urmare a concesionarii acestora de catre stat pe o perioada de 20 de ani, cu posibilitatea de prelungire pe perioade succesive de cinci ani.

Turismul, potential de 24,6 miliarde de lei in 2006

Potrivit unui raport realizat de Consiliul Mondial al Turismului si Calatoriilor (WTTC), in 2006 se estimeaza ca sectorul turistic din Romania va genera activitati economice in valoare de 24,6 miliarde de lei. Aceeasi sursa prognozeaza ca pana in 2016 va avea loc o crestere nominala pana la un nivel de 86,3 miliarde de lei. Cererea totala in acest sector reprezinta 0,1% din cota de piata mondiala si se asteapta sa creasca cu un ritm real anual de 9,2% in 2006 si unul de 7,9% in perioada 2007-2016.

Cele mai citite

România câștigă procesul la CJUE împotriva Parlamentului European și a Consiliului UE, anulând obligația de întoarcere a vehiculelor

România a obținut o victorie importantă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în disputa cu Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, reușind...

Ștefan Târnovanu, eroul de la Salonic: „Ne-am apărat ca Arsenal, ca la handbal. Doar că nouă ne-a ieșit”

FCSB a reușit o victorie importantă cu 1-0 în fața lui PAOK Salonic în Europa League, avansând în cursa pentru calificarea în primăvara europeană. Ștefan...

Probleme uriașe pentru Garth Brooks, cântăreţul country

Cântărețul country Garth Brooks, considerat o legendă în muzica country americană, se confruntă cu acuzații grave de viol! Garth Brooks este acuzat de viol Artistul este...
Ultima oră
Pe aceeași temă