14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAmbulanţă care transporta o pacientă, implicată într-un accident rutier

Ambulanţă care transporta o pacientă, implicată într-un accident rutier

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş, Florin Crişan a declarta pentru News.ro că asistenta şi ambulanţierul au suferit răni minore în urma impactului.

„Ambulanţa avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, transporta o pacientă la spital. Bolnava era asigurată pe targă şi în centuri. Pacienta va fi supusă unor investigaţii suplimentare pentru a ne asigura că nu a suferit nicio leziune în urma accidentului. Asistenta a suferit o contuzie la genunchi, iar ambulanţierul una la nivelul toracelui, cel mai probabil din pricina centurii la impact”, a declarat Florin Crişan.

Accidentul a avut loc în urma unei acordări de prioritate.

Circulaţia rutieră a fost îngreunată, pe strada Divizia 9 Cavalerie, în zona accidentului, aproximativ 30 de minute.

Cele mai citite

Beneficiile săpunurilor naturale bio antiacneice

Acneea reprezintă una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni dermatologice, afectând milioane de persoane la nivel global, indiferent de vârstă sau gen. Caracterizată prin...

Beneficiile săpunurilor naturale bio antiacneice

Acneea reprezintă una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni dermatologice, afectând milioane de persoane la nivel global, indiferent de vârstă sau gen. Caracterizată prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă