12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPeste 120.000 de persoane rămân astăzi fără apă potabilă

Peste 120.000 de persoane rămân astăzi fără apă potabilă

O mare parte a oraşului Galaţi nu va fi alimentat cu apă rece miercuri, în intervalul orar 9.00-24.00.

Aproximativ 120.000 de gălăţeni din 12 cartiere vor fi afectaţi, pe listă aflându-se clienţi casnici, agenţi economici şi instituţii.

„Peste o sută de mii de gălăţeni vor fi afectaţi, practic este vorba despre 40% din totalul consumatorilor din oraş. Lucrarea este necesară. Este o conductă pe care am reparat-o şi în vară. Atunci a fost o avarie mare, conducta a fost peticită, dar acum înlocuim tot segmentul ca să nu mai avem probleme. Apa va fi oprită miercuri, între orele 9.00-24.00. (…) Sunt lucrări de reparaţii în regim de urgenţă, constând în înlocuirea unui tronson de conductă magistrală de alimentare cu apă potabilă din zona Bisericii Sf.Mc.Mina. Conducta are un grad avansat de uzură şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al societăţii Apă Canal, Cornelia Arnăutu.

Reprezentanţii societăţii edilitare atrag atenţia că oprirea apei nu va afecta funcţionarea centralelor termice de apartament, astfel încât gălăţenii din cartierele vizate nu vor sta în frig.

Locuitorii sunt sfătuiţi să-şi facă rezerve de apă, dar în cazul unor situaţii speciale societatea Apă Canal va pune la dispoziţie o cisternă.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă