Atunci cand Prometeu a furat focul, nu s-a mai gandit si la faptul ca, inerent, orice lucru bun are si o parte rea. Iar pentru a indrepta aceasta fata urata a focului, au fost nascociti pompierii. Cati dintre noi ne-am gandit oare ca, atunci cand dormim sau savuram momentele placute ale vietii, exista undeva niste oameni care stau de veghe, aproape anonimi, pentru ca linistea sa ne fie liniste, iar bucuria – bucurie? Acestia sunt pompierii. Murdari de funingine din cap pana-n picioare, uzi leoarca, expusi mai mereu unor riscuri majore, ei continua sa lupte cu flacarile nimicitoare. Dar nimeni nu cunoaste mai bine decat un pompier cata rezonanta a victoriei capata in suflet momentul in care incendiul a fost lichidat fara sa se inregistreze si victime. Azi este Ziua Pompierilor, care se sarbatoreste in fiecare an pe 13 septembrie, in amintirea luptelor din Dealul Spirii, in care pompierii au iesit invingatori. „Ca de fiecare data, si in acest an i-am invitat la sediul nostru pe toti pompierii de altadata, aflati astazi la pensie, pentru a ciocni impreuna un pahar de vin si pentru a le multumi astfel ca ne-au invatat sa iesim victoriosi din lupta cu incendiile”, a spus lt.-col. Neculai Olaru, inspectorul-sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Podul Inalt” – Vaslui.