6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialConducerea "Apa-Canal", cercetata pentru abuz si fals intelectual

Conducerea „Apa-Canal”, cercetata pentru abuz si fals intelectual

SC „Apa-Canal” este unul dintre „puii” fostei Regotrans. Actionari sunt Consiliul Local si Primaria Pitesti. Inca de la infiintare (1996) in fruntea SC „Apa-Canal” a fost numit Gelu Muja, pe-atunci PD-ist ca si primarul Tudor Pendiuc, iar din 2000 amandoi PSD-isti. Societatea se ocupa cu distribuirea apei si canalizarea municipiului. Numai ca, in loc sa fie preocupata de redimensionarea sistemului de canalizare al Pitestiului si de reducerea pierderilor apei din retele, conducerea SC „Apa-Canal” a fost preocupata de vanzarea unor spatii. Dar nu oricui, ci unei judecatoare, unui politist de la Serviciul Economic si rudelor unui avocat. Iar de trei luni, la sediul „Apa-Canal” au poposit ofiterii Politiei Economice din cadrul IJP Arges fara sa fi reusit nici acum sa finalizeze cercetarile. Pana una-alta, „Apa-Canal” are vreo 16 miliarde lei blocati de AVAS.

Apartamente date aproape gratis

In august 2003, intre „Apa-Canal” si SC „Bor Impex” SRL a fost incheiata tranzactia de vanzare a unui apartament situat in cartierul pitestean Gavana II, Aleea Spitalului, bl. Db, scara A, un fond locativ inchiriat timp de 4 ani si vandut lui Dorinel Paun, patronul „Bor Impex”. Apartamentul a fost evaluat la 234 milioane lei. Din aceasta suma au fost scazute chiria aferenta pe patru ani si investitiile facute de „Bor Impex”, in valoare de 36 milioane lei. Desi licitatia a pornit de la suma de 400 milioane lei, ultimul pret oferit de patronul „Bor Impex” a fost de 278 milioane lei. Doua luni mai tarziu, „Bor Impex” vinde suprafata de 73 mp, din totalul de 111 mp, contra sumei de 190 milioane lei. In 30 decembrie 2004 intervine o noua tranzactie pentru restul de 38 mp, vanduti contra sumei de 300 milioane lei. Asadar, Dorinel Paun a castigat din aceasta tranzactie dublul sumei investite. De-abia acum vine surpriza: cumparatorii spatiului locativ sunt ginerele avocatului directorului general Muja de la „Apa-Canal”, Florin Badita, iar al doilea cumparator a fost Irina Laura Ximena Leca, chiar fiica aceluiasi avocat al directorului Muja, Ioan Dobre, un avocat dintre cei mai controversati. In 1999, aceeasi „Apa-Canal” vinde in bl. S8 din str. Fratii Golesti un apartament judecatoarei Denisa Stoica Stanisor contra sumei de 102 milioane lei. Sa recunoastem, doamna „jude” a primit un apartament aproape gratis, aceasta in conditiile in care la Primaria Pitesti sunt inregistrate in jur de 14.000 de cereri pentru locuinte. Un alt beneficiar al marinimiei conducerii de la „Apa-Canal” a fost si politistul de la Politia Economica din cadrul IJP Arges, Constantin Ionescu. Este, de altfel, si „pionul” care tergiverseaza cercetarile. Celor doua dosare li se adauga un al treilea dosar, in care AVAS a blocat conturile „Apa-Canal”, pentru o datorie de 16 miliarde lei.

Ce spun protagonistii?

Despre toate acestea, avocatul conducerii „Apa-Canal”, Ioan Dobre, sustine: „Si daca au cumparat rudele mele, care este problema?” Pai este, dle avocat. Intrucat inaintea neamurilor dumitale existau 14.000 de cereri de locuinte inregistrate la Primaria Pitesti. De cealalta parte, directorul general „Apa-Canal”, Gelu Muja, invoca managementul performant (?) de care a dat dovada timp de peste opt ani in fruntea SC „Apa-Canal”. Nimic mai fals, intrucat nu s-ar fi impus blocarea conturilor de catre AVAS pentru o datorie la buget de 16 miliarde lei.

Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Studiu: 40% dintre angajații români care lucrează în ture, se confruntă cu epuizare constantă

Un studiu recent realizat de Centrul de Formare Profesională APSAP, preluat de Agerpres, arată că patru din zece angajați români care lucrează în ture,...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...
Ultima oră
Pe aceeași temă