19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialJohnson & Johnson comercializează conştient un produs provocator de cancer

Johnson & Johnson comercializează conştient un produs provocator de cancer

Informaţiile despre compoziţia Johnson’s Baby Powder au fost ascunse de companie, atât faţă de public, cât şi faţă de diverse instituţii. De exemplu, J&J nu a spus FDA, autoritatea de securitate alimentară şi de sănătate din Statele Unite ale Americii, că cel puţin trei teste, care au fost efectuate de trei laboratoare diferite, între 1972 şi 1975, au arătat că există azbest în pudra de talc pe care o proceduce, iar într-un caz nivelurile raportate erau „destul de ridicate”, scrie Mediafax.

În prezent, compania este implicată în câteva mii de procese sub acuzaţia că produsele realizate cuprind substanţe cancerigene. După mai multe decenii de acuzaţii, de-abia anul acesta, J&J a fost obligată să le prezinte mii de paginii de documente interne confidenţiale avocaţiilor a peste 11.700 de reclamanţi. Acuzatorii susţine faptul că talcul din produsele companiei provoacă, printre alte boli, şi cancer.

Documentele interne arată că, între 1971 şi 2001, în produsele J&J în care exista pudră de talc a fost semnalată prezenţa azbestului, iar oficialii companiei, cercetătorii, doctorii şi avocaţii din cadrul acesteia erau îngrijoraţi de modul în care să abordeze această problemă. Cu toate acestea, niciunul nu a anunţat că ştie de această situaţie.

Începând cu 2012 până în prezent, J&J a pierdut deja câteva cazuri răsunătoare, în urma cărora a trebuit să achite mai multe miliarde de dolari. Pe lângă diverse tipuri de cancer, cele mai multe acuzaţii au fost făcute de femei care susţin că s-au îmbolnăvit de cancer ovarian, în urma utilizării pudrei de talc a companiei drept antiperspirant sau deodorant.

Reuters susţine că i-a prezentat companiei acuzaţiile din cadrul investigaţiei sale, dar, până joi seara, reprezentanţii J&J nu au făcut niciun comentariu pentru agenţia de presă citată.

 

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă