18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiELCEN, după protestele de la CET: „Nu se pune problema de oprire...

ELCEN, după protestele de la CET: „Nu se pune problema de oprire a căldurii în București”

Angajaţii celor trei CET-uri (Grozăveşti, Progresu şi Sud) au declanşat miercuri proteste, fiind nemulţumiţi de nivelul salariilor.

„Nu este vorba de o grevă, este vorba despre un protest spontan, ilegal. Suntem în curs de negociere a contractului colectiv de muncă şi este vorba de presiunea salariaţilor pentru condiţii salariale cât mai bune. Am vorbit cu oamenii de la CET Grozăveşti. Acum suntem cu un grup de la CET Progresul şi le vom explica ce putem să onorăm”, a afirmat Claudiu Creţu, administratorul special al ELCEN, miercuri.

De asemenea, administratorul special al ELCEN a subliniat că nu există niciun pericol să rămână bucureştenii fără căldură.

„În acest moment este foarte important să ştiţi că funcţionăm în continuare, nu se pune problema de oprire a căldurii în Bucureşti”, a explicat Creţu.

Reprezentanţii ELCEN, cei ai salariaţiilor şi alţi factori implicaţi în această situaţie au avut miercuri, începând cu ora 14:30, o întâlnire la Ministerul Energiei.

„Am rezolvat problema – la acest moment, oamenii au înţeles ce se poate oferi. S-a semnat un acord de către toate părţile implicate şi împreună rezolvăm această situaţie şi această problemă”, a menţionat Creţu.

Ca urmare a acestor negocieri, angajaţii celor patru CET-uri din Bucureşti vor primi majorări salariale, de la începutul anului viitor.

„În primele zile ale lunii ianuarie, putem oferi o sumă fixă de 2.000 de lei brut. Dânşii nu mai vor nicio promisiune, cât mai repede. De asemenea, documentul pe care l-am semnat astăzi la Ministerul Energiei cu toate părţile implicate presupune ca, până la 15 februarie, să avem negociată o nouă grilă salarială, care să rezolve toate problemele istorice, aş putea să spun. Problema este că mulţi ani de zile nu s-au mărit salariile. Prin planul de reorganizare se trece într-o nouă companie şi, prin noua companie, putem aşeza o nouă grilă salarială”, a explicat Creţu.

Din 1.800 de angajaţi ai ELCEN, 1.400 au salariul mai mic de 3.000 de lei net, conform reprezentantului al ELCEN. „Sunt salarii de 2.000 şi ceva, 1.700, 2.200, 2.300, 2.500, în funcţie de specialitatea fiecăruia”, a adăugat Creţu.

În cursul acestei seri, administratorul ELCEN mai are programate discuţii cu reprezentanţii CET Progresu şi CET Sud, fiind încrezător că situaţia se va rezolva.

La 24 septembrie, Adunarea creditorilor Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a aprobat, în unanimitate, planul de reorganizare al producătorului de energie termică, iar după de 22 octombrie, data la care judecatorul sindic a confirmat planul de reorganizare, ELCEN a început reorganizarea activităţii.

Acest plan arată că ELCEN şi RADET vor fuziona într-o nouă companie municipală, Energetica SA, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, astfel că vor forma sistemul de alimentare cu energie termică al Capitalei – SACET. Acest sistem ar trebui finalizat până la finele acestui an, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an.

Cele mai citite

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...
Ultima oră
Pe aceeași temă