29.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialPescarii care au dezvaluit abuzurile ARBDD, amendati

Pescarii care au dezvaluit abuzurile ARBDD, amendati

Dupa doua saptamani de acalmie, revolta pescarilor de pe Lacul Somova a reizbucnit. Pescarii din aceasta localitate care au avut curajul sa-i dezvaluie guvernatorului Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) intr-o sedinta publica abuzurile facute de functionarii acestei institutii au primit instiintare ca au fost amendati cu cate 10 milioane de lei vechi fiecare.
Este vorba de zece astfel de amenzi aplicate doar celor care au avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume, in public, cerand institutiilor sa-i ancheteze penal pentru a prezenta probele. Procesele-verbale de amenda trimise pescarilor sunt semnate chiar de cei care au fost reclamati guvernatorului Paul Cononov ca ar abuza de functie. Amintim ca pescarii s-au plans ca agentii ecologi din zona Somova ar umbla beti-turta pe balta; ca functionarii ARBDD le taie sculele de pescuit, desi detin autorizatii legale; ca, in timp ce lor le sunt confiscate sculele de pescuit si pestele fara sa le fie intocmite acte de confiscare, agentii ecologi se fac ca nu vad braconierii. In urma cu doua saptamani, pentru a dezamorsa conflictul, guvernatorul Deltei le-a promis pescarilor ca va efectua o ancheta si va lua masuri drastice impotriva celor care au abuzat de functie.
Intr-o conferinta de presa care a avut loc la finele saptamanii trecute, Paul Cononov a declarat ca nu poate sa dea detalii despre conflictul dintre agentii ecologi si pescarii de la Somova pentru ca a sesizat Inspectoratul Judetean de Politie Tulcea si nu vrea sa influenteze ancheta politistilor. Pe de alta parte, seful IJP Tulcea, comisarul Paul Machedon, a spus ca nu efectueaza nicio ancheta la Somova pentru simplul motiv ca ARBDD nu a sesizat politia.
In acest timp, pescarii de la Somova s-au revoltat pentru a doua oara. Ei refuza sa pescuiasca pana nu se vor ancheta abuzurile dezvaluite si ameninta ca vor protesta in fata Guvernului si a Parlamentului. Pescarii au formulat o plangere penala impotriva agentilor ecologi care abuzeaza de functie si nu-i lasa sa-si faca meseria, precum si impotriva guvernatorului Paul Cononov care este acuzat de abuz in serviciu.

Cele mai citite

5 factori de luat în considerare la alegerea unui cartier în Ploiești pentru chirie

Alegerea unei locuințe de închiriat nu înseamnă doar găsirea unui apartament care se încadrează în buget. Cartierul în care vei locui îți influențează timpul...

Google riscă să plătească despăgubiri de până la 10 miliarde de dolari în Europa. Mai multe companii au dat gigantul în judecată

Google se confruntă cu un nou val de litigii în Europa, după amenda de un miliard de dolari primită în baza Regulamentului privind Piețele...

Nicușor Dan: Mesajul imnului rămâne la fel de actual pentru tinerele generații și îndeamnă la educație și respingerea dezinformării

Președintele Nicușor Dan afirmă, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Imnului Național, că îndemnul „Deșteaptă-te, române!” își păstrează actualitatea și capătă astăzi valențe civice...
Ultima oră
Pe aceeași temă