Directorul Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Bihor, Cristiana Bigan, se afla din nou in atentia Partidului Democrat. In conferinta de presa de ieri, vicepresedintele filialei, Mircea Matei, a cerut din nou, schimbarea acesteia din functie.
Liderul democrat a spus ca la prima sedinta de coalitie vor solicita atat inlocuirea sefului OJPC, cat si a actualului director executiv de la Agentia Judeteana pentru ocuparea Fortei de Munca, Pavel Haragos.
„Doamnei Bigan i-am acordat facilitatea de a se deplasa la mare in interes de serviciu si in acest an, insa speram ca e ultimul. In ceea ce-l priveste pe domnul Haragos, ii dam posibilitatea ca pana la sedinta coalitiei sa isi dea singur demisia din functie”, a afirmat Matei.
„La nivel local nu se poate conduce cu oameni ai PSD”, a mai spus vicepresedintele PD din judet. Cu toate ca atat Cristiana Bigan, cat si reprezentanti ai UDMR Bihor, partid caruia ii revine institutia, au confirmat faptul ca ii acorda sprijinul directorului OJPC. Mai mult, desi directorul institutiei si-a dat demisia din PSD, reprezentantii PD cer in continuarea destituirea acestuia.
„Daca UDMR o va sustine, atunci aceasta formatiune trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru ea. Daca nu, atunci sa propuna o alta persoana pentru aceasta functie. Dar vreau sa cred totusi ca liderii Uniunii o vor schimba din functie pe Cristiana Bigan”, a mai afirmat Matei.
Nu este prima data cand vicepresedintele filialei democratilor cere schimbarea sefului OJPC de pe post. Data trecuta, liderii PD au cerut destituirea Cristianei Bigan pentru ca ar face parte din PSD si ca ar efectua controale dupa cum ii dicteaza partidul. Insa, la acea data directorul isi daduse deja demisia din randul social-democratilor.