Prabusirea neasteaptata a comunismului ca oranduire de stat acum mai bine de 15 ani, a reanimat sperantele si a deschis noi orizonturi, atat generatiilor de sacrificiu care au avut nesansa sa parcurga de la un capat la altul „binefacerile” sistemului comunist, cat mai ales generatiilor mai tinere, dornice sa evolueze intr-o societate normala. Din pacate, asuprirea de tip asiatic din Romania a fost atat de salbatica incat a reprimat cu brutalitate orice incercare de ameliorare a sistemului. In aceste conditii, s-a format cu timpul o intreaga clasa de colaboratori ai regimului comunist, care crestea de la un an la altul, de la un deceniu la altul, atat din teama represiunilor crancene introduse ca avertizare, cat si ca urmare a avantajelor de tot felul cu care acesti colaboratori erau recompensati de catre atotputernicii zilei. Ideologia partidului unic a fost doar un pretext, fondul se rezuma la interesele de ordin material obtinute fara munca, prin insusirea bunurilor altora de catre un grup de oportunisti semianalfabeti, de catre persoane lipsite de orice scrupule sau de catre elemente comuniste straine, venite pe capul nostru de peste hotare. Evident ca aceste carente era necesar sa fie incetul cu incetul partial eliminate, prin cursuri de alfabetizare sau prin cursuri asa zise speciale,care permiteau celor fara pregatire corespunzatoare sa urmeze facultati muncitoresti in vederea ocuparii rapide a posturilor de conducere in partid si in stat. Procesul a condus la formarea unei oligarhii cu circuit inchis, rupta de realitatile si de nevoile tarii, preocupata doar de intereselei ei si ale clientelei politice care a proliferat ca ciupercile dupa ploaie.
In cele din urma comunismul s-a prabusit; dar a ramas numeroasa lui clientela, dornica de imbogatire rapida pe seama evolutiei nationale, pe care au devorat-o cu o rapacitate si cu o lacomie fara margini, si intr-un dispret total fata de „restul” populatiei. Dupa revolutia din decembrie 1989, aceste structuri, clientela politica, precum si urmasii acestora, s-au raspandit in mai toate partidele infiintate sau reinfiintate, actionand direct sau din umbra in vederea mentinerii uriaselor interese materiale de clan cu care s-au obisnuit si la care nu concepeau in ruptul capului sa renunte. Aceste interese ne-au plasat cum se stie, din multe puncte de vedere, pe ultimul loc intre tarile europene.
Daca apasarea straina care a alterat grav fiinta neamului in ultima jumatate de secol este responsabila de aparitia nenorocirilor abatute pe capul nostru, la ora actuala urmarile ei se datoresc in exclusivitate romanilor. Atat celor care prin pasivitate si neimplicare au acceptat perpetuarea la nesfarsit a minciunii si ipocriziei, a furturilor si coruptiei, de la stanga la dreapta, si de sus si pana in jos, cat mai ales celor care, sub o forma sau alta, au incheiat in trecut pactul cu diavolul, ocupand functii in nomenclatura comunista, in politia politica, in Justitie si in structurile de conducere ale celor mai diverse institutii publice.
Incercarile de desprindere de trecutul comunist demarate incepand din anul 1996, s-au aplatizat rapid intr-o penibila renuntare. Presedintele „celor doua sute de zile”, apreciate cu emfaza a fi suficiente pentru demararea redresarii tarii, si-a recunoscut in cele din urma neputinta, ceea ce nu l-a impiedicat sa-si continue mandatul pana la epuizarea lui, fapt ce i-a anulat definitiv cota de credibilitate. Ministrul sau de Justitie, care astazi recomanda crearea unui pol de dreapta, ne invata ca „in democratie politica se face pe baza de credibilitate”. Tocmai domnia sa vorbeste de credibilitate! Autorul de necontestat al celebrei teorii a continuitatii actelor de justitie de azi cu cele pronuntate de justitia comunista din trecut, responsabila de zeci de mii de condamnari pe motive politice soldate cu exterminari sau cu ani grei de puscarie, nu se jeneaza sa ne invete cum stau lucrurile cu democratia. Iata un exemplu al zestrei otravite a trecutului in plina actiune. Cat despre credibilitatea domniei sale, caruia ar trebui sa i se explice (daca nu stie) ca pierderea ei este de regula ireversibila, ce sa mai vorbim!
Timp de mai bine de zece ani, urmasul PCR, respectiv lantul FSN-FDSN-PDSR-PSD), ca urmare a coruptiei la scara nationala pe care a tolerat-o sau a supervizat-o, a facut ce-a vrut cu aceasta tara, aducand-o la sapa de lemn. Dupa pierderea alegerilor din 2004 de catre acest lant, romanii au ajuns sa spere din nou ca vor intra sI ei, in sfarsit, in randul tarilor civilizate. Prevazator, PSD, intuind din timp „nenorocirea”, si-a construit dupa plac, in cei patru ani pe care i-a avut la dispozitie, „o ultima reduta” Justitia aservita lui. A infiintat si a reorganizat formal toate institutiile de baza ale Justitiei, existente in tarile civilizate, dar a avut grija sa numeasca in structurile lor persoane in majoritate obediente, devenite inamovibile, pe care sa se poata baza „in caz de nevoie”. Caz care, spre disperarea domniilor lor, nu a intarziat sa apara.
Azi, ca urmare a tenacitatii si perseverentei cu care remarcabilul ministru, doamna Monica Macovei, a demarat reforma in Justitie ceruta cu insistenta de Comisia Europeana, a aparut o perspectiva noua, mult asteptata de intreaga tara. Alarmat de acest „pericol mortal”, PSD si-a actionat reduta, respingand prin Curtea lui Constitutionala propunerile de baza privind reformarea Justitiei. Nu a mai contat nici interesul national, nici integrarea, nici clauza de salvgardare, nici credibilitatea, nici moralitatea: sistemul pregatit cu atata grija era in pericol. Trebuia deci actionat rapid si cu hotarare, indiferent de consecintele nefaste pentru viitorul tarii. Cu aceasta ocazie, PSD a fost silit sa-si dea arama pe fata, dezvaluindu-sI fara jena, in fata intregii lumi, „strategia”. Ea este cat se poate de simpla: conservarea privilegiilor proprii, in detrimentul interesului national. Justificarea oferita a fost rudimentara si a constat in inversarea pur si simplu a datelor. Alianta DA pericliteaza – vezi Doamne! Ð integrarea, in timp ce PSD o favorizeaza. Simplu ca buna ziua, numai ca manevra nu este adresabila decat fie unor persoane cu o instructie serios deficitara, fie unor persoane grav afectate de un handicap psihic.
In aceste imprejurari, orice sovaire, orice retragere, orice renuntare la alegerile anticipate, orice intentie de colaborare chiar indirecta cu PSD, pot amana sine die atat iesirea din comunismul rezidual, cat si integrarea in organismele europene. A ramas sa ne bizuim doar pe tenacitatea si pe perseverenta presedintelui Romaniei si a ministrului Justitiei, de a depasi ultima reduta si de a desfiinta zestrea otravita a trecutului. Asa cum ii cunoastem, speram ca nu se vor lasa anihilati si ca vor reusi, impreuna cu majoritatea cetatenilor, sa ne scape definitiv tara de urmarile comunismului, cu sau fara „titlu”, cu sau fara fata umana.
