15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDebitul Dunării, în scădere în zilele următoare

Debitul Dunării, în scădere în zilele următoare

În prima zi din noul an, debitul Dunării s-a situat peste media multianuală a lunii ianuarie.

Potrivit hidrologilor, în aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului de prognoză în scădere pe sectorul Gruia – Corabia şi în creştere pe sectorul Turnu Măgurele – Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Călăraşi şi în creştere pe sectorul Cernavodă – Tulcea.

În ceea ce priveşte situaţia pe râuri, în intervalul 2 – 8 ianuarie 2019, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din vestul ţării, unde vor fi în scădere în prima parte a intervalului de prognoză.

“În primele zile ale intervalului de prognoză sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din vestul, nordul şi centrul ţării datorită efectului combinat al precipitaţiilor prognozate şi cedării apei din stratul de zăpadă. Formaţiunile de gheaţă prezente pe râurile din centrul, nord-estul şi estul ţării se vor menţine fără modificări importante în prima parte a intervalului, iar în a doua parte a intervalului vor fi în extindere şi intensificare”, se arată în prognoza INHGA.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă