32.2 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialAndrei Plesu a rostit "Laudatio" pentru Wolf Lepenies

Andrei Plesu a rostit „Laudatio” pentru Wolf Lepenies

Eseistul si sociologul german Wolf Lepenies a facut duminica un apel pentru sustinerea islamului modern cu ocazia primirii Premiului Pacii, care i-a fost decernat de catre Asociatia Librarilor din Germania. Ca in fiecare an, ceremonia de decernare a Friedenspreis des Deutschen Buchhandels a avut loc la finalul Targului de Carte de la Frankfurt, desfasurandu-se in Biserica Sfantul Pavel (Paulskirchen), un spatiu simbolic pentru Germania, aici fiind ales, in 1848, primul parlament liber din istoria Germaniei moderne. „Este esential pentru Occident sa sustina ideea unui islam compatibil cu modernitatea”, a declarat Lepenies, referindu-se printre altele si la controversatele declaratii ale Papei Benedict al XVI-lea din luna septembrie. „Critica la adresa islamului este legitima”, a adaugat Lepenies, care a primit importantul Premiu al Pacii, in valoare, anul acesta, de 25.000 de euro. Laudatio a fost rostita de Andrei Plesu, fost ministru al Culturii si Cultelor, director al Colegiului Noua Europa.
De altfel, aceasta institutie a fost gandita dupa modelul german al Wissenschaftskollegs Berlin, al carui rector a fost Lepenies.
„Cand am auzit ca Wolf Lepenies va fi distins cu prestigiosul Premiu al Pacii al Librarilor germani, m-am intrebat, imediat, despre pacea carui razboi e vorba. Wolf e, desigur, prea invatat si prea intelept ca sa cultive virtutile razboiului, dar, pe de alta parte, temperamentul, spiritul de initiativa, preocuparea pentru drama nemijlocita a lumii nu-i ingaduie sa asume postura si gesticulatia edulcorata a unui pacifist oarecare. Wolf e un luptator. Nu poate fi intalnit integral in cartile sale. Trebuie sa-l vezi in actiune, animat de furor-ul faptei, al inventivitatii strategice, al bucuriei de a intemeia”, a spus Andrei Plesu in cuvantarea omagiala sustinuta in cinstea lui Lepenies.
Vaclav Havel, Mario Vargas Llosa, Martin Walser, Jurgen Habermas, Susan Sontag, Peter Esterh'zy, Orhan Pamuk se numara printre cei care au primit de-a lungul timpului Friedenspreis des Deutschen Buchhandels.

Cele mai citite

Aproape 62.000 de investitori români au în portofoliu doar titluri de stat. Profilul clienților de pe piața de capital

Aproape unul din cinci clienți raportați de intermediarii de pe piața de capital din România deține exclusiv titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor,...

Aproape 62.000 de investitori români au în portofoliu doar titluri de stat. Profilul clienților de pe piața de capital

Aproape unul din cinci clienți raportați de intermediarii de pe piața de capital din România deține exclusiv titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor,...

Banii care cresc în cont, dar se micșorează în viață

Există o iluzie financiară în care trăim cu toții: aceea că o cifră mai mare pe ecranul telefonului înseamnă automat mai multă siguranță. Deschidem...
Ultima oră
Pe aceeași temă