10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAnchetă într-un spital după decesul unui pacient scăpat de pe targă

Anchetă într-un spital după decesul unui pacient scăpat de pe targă

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul unui pacient de 71 de ani din Cocorăştii Misli.

Bărbatul a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi a murit la aproximativ două săptămâni distanţă după ce a fost scăpat de pe o targă. Oamenii legii vor să stabilească acum dacă pacientul a murit din cauza căzăturii sau nu.

La rândul său, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Marius Niculescu, a declarat că incidentul s-a petrecut pe 17 decembrie, în timp ce bărbatul era transferat, pentru investigaţii medicale, la altă secţie, de o firmă privată care are contract cu spitalul.

„Pacientul a fost trimis pentru investigaţii la secţia de Urologie. S-ar fi rupt targa pe scări, iar în foaie s-a consemnat traumatismul suferit prin cădere de pe targă. Nu a fost transportat de angajaţii noştri, ci de firma cu care avem contract pentru transferul instraspitalicesc. Noi i-am făcut apoi investigaţii, Computer Tomograf, radiografii”, a precizat Niculescu.

Pacientul a murit pe 4 ianuarie. Trupul său a fost dus vineri la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti, unde, cel mai probabil luni, va fi făcută necropsia pentru a se stabili cauza morţii.

Bărbatul era internat pe secţia Neurochirugie unde a fost operat din cauza unei tumori.

 

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă