0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialDefinitii si sintagme pentru fraieri si mafalde

Definitii si sintagme pentru fraieri si mafalde

De cand si-au ras-ales presedintele, peremistii au cam dat in mintea copiilor. Brusc, asa… pur si simplu, simpatizantii pocaitului cu ochelari de cal viseaza la un loc de prima mana pe scena politica a tarii si, de ce nu, daca tot vorbim despre sibieni, sa-i ia primarului Johannis luxosul Audi A6 de sub fund, adica postul de primar.
Intelegeti, dragi cititori, ca toate aceste privilegii sociale nu pot fi obtinute in principiu fara privilegiile politice ale conducatorilor de tara, iar daca am ajuns aici, nu mai e nici un pas pana la a recunoaste ca scopul peremistilor este acela de a lua puterea. Ei bine, noi, oamenii normali, le spunem de pe-acum ca nu o sa le-o dam, ca doar nu suntem prosti ca a doua zi sa ne trezim la vreo defilare pe stadion, sau mai rau, la vreo coada la paine si unt, ca pe vremurile lui Ceasca.
Pentru cei care se intreaba, totusi, ce fac peremistii din intreaga tara atunci cand se aduna la un loc, le spunem noi, ca suntem fete raison: inventeaza termeni noi, ceea ce lingvistii ar numi pe scurt „barbarisme”. Cum altfel poate fi clasata sintagma „capitalism popular”, scoasa din tartacuta de fachirul crestin Vadim, sau „bugetivore”, celalalt termen antologic (pentru un absolvent de Filologie, asa cum se pretinde fostul poet de curte al Elenei C.).
Babacii intorsi de la Bucuresti de la marea spirala politica facuta sub privirile ciudate ale liderului lor au adus in provincie si alte „bunataturi” de vocabular. Nicu Rada, presedintele filialei PRM Sibiu, le spune pe nume luate din discursul sefului sau pe linie de partid.
Un fenomen precum coruptia este definit drept o „lacomie patologica, sora cu terorismul, sursa tuturor nenorocirilor sociale din Romania si din lume”. Hehe, ce le mai stiu inginerii astia de prin PRM. Sunt tari, ce mai incolo si-ncoace!
Pe scurt, oamenii acestia cred ca Romania este aproape de Bellu si ca Statul Roman are nevoie teribila de „recapatarea functiilor vitale”. O fi, saracul, la reanimare si noi nu stiam. Le sugeram celor 50 de cotizanti ai PRM Sibiu sa stranga ceva bani si sa-i cumpere Statului Roman o pastila de Viagra, din cele pentru putinta.
Apoi, ca niste romani adevarati ce se considera, sa aranjeze si sa cinsteasca Tricolorul desirat de vanturi si ploaie, cu care si-au impodobit fatada sediului de pe strada Arhivelor. Acela e cu adevarat un Simbol National, pe care ei il arunca in derizoriu pentru ca nu sunt in stare sa-l desfasoare de pe batul ce-i tine loc de coada.
Si sa ne mai lase cu cele „30 la suta” cu care ne tot ameninta la viitoarele alegeri, pentru ca, daca nu sunt in stare sa poarte grija Tricolorului, nu vor fi in stare nici sa conduca tarisoara aceasta obidita.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă