30.2 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăPoliticăLegea pentru prevenirea și combaterea femicidului, promulgată de Nicușor Dan

Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului, promulgată de Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan, a semnat joi, 23 aprilie, decretul pentru promulgarea legii pentru prevenirea și combaterea femicidului, a anunțat Administrația Prezidențială.

Anunțul președintelui vine la aproape o lună după ce proiectul de lege care combate femicidul a fost adoptat de Camera Deputaților cu 284 de voturi „pentru”. Camera Deputaților are calitatea de for decizional, după ce legea a trecut și de Senat la sfârșitul lunii ianuarie.

Pe lângă cele 284 de voturi „pentru”, au mai fost înregistrate un vot „împotrivă” și două abțineri în Camera Deputaților.

„Am promulgat astăzi Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced.

Violența împotriva femeilor este unul dintre cele mai înjositoare și degradante comportamente. Acest tip de agresiune a fost mult prea mult timp fie ignorată, fie insuficient abordată, cu consecințe dramatice.

De aceea, și ca un act de recunoaștere a unei realități dureroase pe care avem obligația să o îndreptăm, este extrem de necesară o lege care să stabilească pedepse aspre și să promoveze măsuri de prevenire a femicidului și a violenței domestice.

Salut inițiativa parlamentarilor care au înțeles gravitatea acestui fenomen și au realizat modificările legislative care se impun.

Această lege transformă angajamentul statului român de a garanta siguranța femeilor și copiilor într-un mecanism concret de prevenție, oferind autorităților instrumentele necesare pentru a interveni la timp, înainte ca violența să devină o tragedie.

Este un pas deosebit de important către conștientizarea cauzelor abuzurilor și violenței îndreptate împotriva femeilor, dar și către o justiție mai eficientă, mai umană, care nu doar sancționează dur agresorii, ci înțelege și previne activ suferința celor mai vulnerabili dintre noi”, a scris Nicușor Dan, în postarea sa de pe Facebook.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Alexandru Muraru îi transmite lui Nicușor Dan să nu ceară PNL să „salveze PSD” înaintea consultărilor de luni

Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, i-a transmis sâmbătă președintelui Nicușor Dan, înaintea consultărilor programate luni, să nu le ceară liberalilor să „salveze PSD”, afirmând...

Gigant polonez investește până la 17 milioane de euro în România

Proiectul vizează construirea unei fabrici de echipamente medicale, a unor noi spații logistice și a unei clădiri de birouri în localitatea Clinceni, județul IlfovO...

Suspiciuni de sabotaj pe o rută feroviară strategică din Germania. Un grup de extremă stânga revendică atacul

Incidentul a provocat perturbări semnificative în circulația trenurilor, iar anchetatorii iau în calcul, inclusiv, un motiv politicAutoritățile germane investighează un posibil nou act de...
Ultima oră
Pe aceeași temă