24.7 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaZelenski critică emisarii americani: vizitele la Moscova, fără oprire la Kiev, „lipsite...

Zelenski critică emisarii americani: vizitele la Moscova, fără oprire la Kiev, „lipsite de respect”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lansat critici dure la adresa emisarior americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a acuzat de lipsă de respect față de Kiev.

Declarațiile au fost făcute de Zelenski în contextul vizitelor repetate ale emisarilor SUA la Moscova, fără o oprire în capitala ucraineană.

„Este lipsit de respect să călătorești la Moscova și să nu vii la Kiev”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat unei emisiuni de știri.

Vizita la Kiev, considerată necesară de Ucraina

Deși a admis că deplasările în Ucraina implică dificultăți din cauza războiului, Zelenski a subliniat că numeroși lideri internaționali au făcut totuși acest pas.

 În privința unei eventuale vizite a emisarior americani, liderul de la Kiev a avut o poziție nuanțată:

„Nu avem nevoie de asta, ei da”.

Totodată, acesta a precizat că, dincolo de simbolistică, esențial rămâne rezultatul negocierilor, nu locul în care acestea se desfășoară.

Ucraina respinge cedările teritoriale

Zelenski a reiterat poziția fermă a Kievului împotriva cererilor Rusiei privind retragerea din regiunile Lugansk și Donețk.

Potrivit acestuia, o astfel de decizie ar reprezenta o slăbire majoră a capacității de apărare.

„Aceasta ar fi, fără îndoială, o înfrângere strategică pentru noi„, a spus președintele ucrainean, care a adăugat că renunțarea la pozițiile defensive ar afecta atât securitatea, cât și moralul armatei.

Negocierile de pace, în impas

În opinia lui Zelenski, cea mai rapidă soluție pentru încetarea conflictului ar fi un armistițiu stabilit pe actuala linie a frontului. Cu toate acestea, discuțiile de pace sunt în prezent blocate.

Statele Unite au încercat, în ultimele luni, să faciliteze un acord între părți, însă negocierile au stagnat din februarie, pe fondul tensiunilor generate de conflictul cu Iranul.

Vizite frecvente la Moscova, dar nu și la Kiev

Înainte de blocarea negocierilor, Witkoff și Kushner au avut mai multe întâlniri la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin.

O posibilă vizită la Kiev, planificată după Paștele ortodox din 12 aprilie, nu a mai avut loc până în prezent

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Franța, în centrul unui nou scandal în Mali. Francezul condamnat pentru complot împotriva juntei, grațiat și expulzat

Un cetățean francez condamnat în Mali la 20 de ani de închisoare pentru implicare într-un presupus complot destinat destabilizării guvernului condus de Assimi Goïta...

România rămâne în urma Bulgariei la stocarea energiei: 11 proiecte PNRR, de 78 de milioane de euro

Unul dintre elementele care au favorizat investițiile în Bulgaria îl reprezintă procedurile de aprobare mult mai rapideRomânia va finaliza, până la sfârșitul lunii august,...

David Popovici a scris istorie! Al treilea titlu european consecutiv în proba regină

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene de la Paris, devenind doar al doilea...
Ultima oră
Pe aceeași temă