Sunt de-a dreptul induiosat de faptul ca anumite institutii se poarta cu manusi cu domnul Gheorghe Bosinceanu! Nici daca este de bine DNA nu iese la rampa ca sa ne spuna si noua ce si cum este cu povestea hotelului „Oltenia”, poveste relatata pe larg in editia nationala a ziarului nostru. Curios, din cate imi amintesc, alta a fost reactia procurorilor de la DNA fata de fostii colegi din PSD ai domnului Bosinceanu care s-au aflat in vizorul ziaristilor! Concret, luandu-se ca reper dezvaluirile aparute in presa, unii s-au trezit cu dosar penal si cu camion la poarta pentru ridicarea mai multor tone de documente in vederea cercetarii! In cazul Bosinceanu, asteptam de aproape trei luni cateva precizari, ma rog, timpul fiind foarte pretios in lupta cu marea coruptie, macar o explicatie! Trag concluzia ca presa se citeste si este luata in serios dupa cum bate vantul politic, pentru ca, in rest, in tarisoara asta bate vantul salbatic! Cand e musai ca cineva sa fie priponit, nu numai ca ziarul este citit din scoarta-n scoarta, dar se fac chiar si analize stilistice! Pe urma, la ordinul celor de sus, purtatorii de vorbe dau amanunte dintre cele mai picante despre… infractori, cum se grabesc unii sa-i catalogheze! Cand e vorba despre anumite persoane, cum e si cazul domnului Bosinceanu, presa este lasata sa latre in voie dupa principiul caravanei care trece! Revenind la subiectul „Oltenia”, nu ne intereseaza atat de mult persoana domnului Bosinceanu, cat mai ales modalitatea in care a fost achizitionat hotelul cu pricina. S-a respectat sau nu legea? Nu intelegem de ce institutiile statului nu ne raspund la aceasta intrebare elementara! Cui foloseste excesul de secretomanie in cazul „Oltenia”, mai ales ca subiectul a fost, totusi, adus la cunostinta unor institutii precum: Oficiul National pentru Combaterea Spalarii Banilor, Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, dupa cum ne informeaza confratii de la „Independentul”. Sunt subiecte de interes si subiecte care nu fac doi bani pentru institutiile statului. Ar fi interesant de aflat cine face selectia acestora si prin ce metoda o institutie ca DNA, de pilda, trece iute de la statutul de muma la cel de ciuma! Nici nu ma mira faptul ca, in aceste conditii, unii dintre inculpatii din dosarul „Flota” au inceput deja sa sara la beregata celor care au instrumentat acest caz celebru!
Cele mai citite
CFR Cluj pregătește o revenire surpriză! Un veteran din SuperLigă este aproape de semnătură
CFR Cluj ar fi ajuns la un acord cu atacantul Sergiu Buș, rămas liber de contract după despărțirea de Hermannstadt.CFR Cluj continuă să caute...
Andrei Cordea face un pas înapoi! Fotbalistul renunță la memoriul împotriva CFR Cluj
Andrei Cordea a retras memoriul depus împotriva CFR Cluj pentru recuperarea unor restanțe financiare.Andrei Cordea a renunțat la memoriul depus împotriva clubului CFR Cluj,...
CFR Cluj pregătește o revenire surpriză! Un veteran din SuperLigă este aproape de semnătură
CFR Cluj ar fi ajuns la un acord cu atacantul Sergiu Buș, rămas liber de contract după despărțirea de Hermannstadt.CFR Cluj continuă să caute...
Ultima oră
Pe aceeași temă