Presedintele Consiliului de Dezvoltare Regionala ADR VII „Centru”, Aristotel Cancescu (presedintele Consiliului Judetean Brasov) a demisionat din functie, nemultumit de modul in care s-au stabilit prioritatile de finantare din fonduri PHARE a proiectelor depuse la ADR.
Acesta si-a anuntat sec demisia la finalul sedintei de ieri, de la Alba Iulia, a Consiliului de Dezvoltare Regionala (CDR), dupa ce hotararea privind aprobarea listei proiectelor de infrastructura mare din cadrul Programului PHARE 2004-2006, pre-selectate la nivel regional, a fost adoptata de catre majoritatea membrilor consiliului.
Surse din cadrul CDR au afirmat ca Aristotel Cancescu a fost foarte suparat atunci cand a constatat ca este singurul care a votat impotriva punctului cu numarul patru de pe ordinea de zi, in timp ce toti colegii sai, reprezentand celelalte judete, au fost de acord cu acestea. Potrivit sursei citate, el ar fi preferat ca anumite proiecte sa fie selectate pentru propunerea de finantare, in locul altora. Mai exact, Cancescu a acuzat faptul ca membrii CDR voteaza o lista asupra careia ultimul cuvant il are o comisie de evaluare si a spus ca in aceste conditii, votul nu are sens.
Cancescu nu si-a convins colegii din Consiliu
Presedintele CJ Brasov a declarat, insa, ca nu doreste sa comenteze motivele pentru care a demisionat, insa pana la urma a spus ca a fost nemultumit de modul in care s-au stabilit prioritatile din fiecare judet. „Sunt nemultumit ca nu s-a tinut cont de parerea noastra. Ni s-a explicat ca trebuie sa votam ordinea stabilita de altii. Noi cunoastem mai bine prioritatile din judetele noastre”, a spus acesta.
Cancescu a adaugat ca intre membrii CDR nu au fost nemultumiri legate de cate proiecte ar avea fiecare judet. „Din pacate noi, in Brasov, am avut de suferit in mandatul trecut din partea PSD, legat de finantari. Am sperat ca acum sa fie altfel, dar…”, a mai spus acesta. El a incercat sa-si convinga colegii din Consiliu sa nu voteze proiectul de hotarare in forma prezentata, dar a esuat. „Zece din unsprezece au votat lista stabilita prin criteriile respective, desi am crezut ca i-am convins. Era clar ca nu mai aveam nici un rost in fruntea Consiliului”, a mai adaugat Cancescu.
Presedintele Consiliului Judetean Alba, Ioan Dumitrel, si el membru al Consiliului de Dezvoltere Regionala al ADR VII, a spus ca demisia lui Aristotel Cancescu este un gest care atrage atentia ca si presedintii consiliilor judetene ar trebui sa aiba un cuvant de spus la stabilirea prioritatilor fiecarui judet, dar ca intelege faptul ca procedura de selectare a proiectelor este stabilita de finantator.
Lista secreta
Discutiile legate de punctul respectiv de pe ordinea de zi s-au desfasurat cu usile inchise, din cauza faptului ca lista proiectelor pre-selectate la nivel regional pentru finantare este deocamdata secreta. De altfel, fiecare membru al CDR a semnat, la inceputul sedintei, un angajament de confidentialitate, prin care se obligau sa nu divulge nimic din continutul documentelor dezbatute.
Schema de finantare a proiectelor de infrastructura regionala, finantata prin Programul PHARE 2004-2006 Coeziune Economica si Sociala este un program menit sa contribuie la imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii locale si regionale. Regiunea VII „Centru” va beneficia de aproape 17 milioane de euro, esalonati pana in 2006. Infrastructura de turism va dispune de 30% din fonduri, infrastructura de transport regional, de 25% din bani, reabilitarea zonelor industriale va primi 20%, iar infrastructura de afaceri are alocat un sfert din totalul sumelor cuprinse in acest proiect.