16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialCâţi bani au încasat autorii manualelor școlare

Câţi bani au încasat autorii manualelor școlare

Ministrul Andronescu menţionează că acest cuantum al remuneraţiilor pentru autorii manualelor şcolare au fost aprobate în urma consultărilor cu reprezentanţii Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi Editurii Didactice şi Pedagogice.

„Menţionăm că specificaţiile tehnice au rezultat în urma consultării reprezentanţilor Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi Editurii Didactice şi Pedagogice. Mai precizăm că, în acest context, au fost aprobate şi cuantumurile remuneraţiilor pe care le vor primi autorii/grupurile de autori ale căror manuscrise vor fi publicate ca manuale şcolare, în urma evaluării de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare.

Astfel, pentru manualele şcolare la disciplinele din învăţământul primar cu una sau două ore pe săptămână s-au acordat 25.000 lei (brut), în timp ce pentru disciplinele cu trei sau mai multe ore pe săptămână, din cadrul aceluiaşi ciclu de învăţământ, suma aprobată a fost de 35.000 lei (brut). În ceea ce priveşte învăţământul gimnazial, remuneraţia pentru autorii/grupurile de autori care au manuale aprobate la disciplinele cu o oră pe săptămână este de 25.000 lei (brut), la disciplinele cu două ore pe săptămână – 35.000 lei (brut), iar la disciplinele cu patru ore pe săptămână – 45.000 lei (brut)”, a explicat Ecaterina Andronescu în răspunsul trimis pe 3 ianuarie la interpelarea senatorului USR Dan Lungu.

Ministrul Educaţiei a indicat şi baza legală pentru evaluarea calităţii manualelor şcolare, precizând că responsabili pentru conţinutul manuscriselor sunt autorii.

„Procesul de evaluare a calităţii proiectelor de manuale şcolare, în vederea aprobării pentru utilizarea în învăţământul preuniversitar, s-a făcut în baza OMEN nr. 5645/2017 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a calităţii proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2018-2019. Autorul/coautorii sunt responsabili pentru conţinutul manuscriselor care sunt evaluate pe baza criteriilor stabilite ordinul sus-menţionat. Declaraţia pe propria răspundere privind originalitatea lucrării se completează individual de către fiecare autor/coautor şi se depune odată cu manuscrisul. Procesul de digitalizare a fost realizat de către Editura Didactică şi Pedagogică, însă conceptul aparţine integral autorului/coautorilor”, a completat Andronescu.

Precizările solicitate de senatorul USR Dan Lungu şi oferite de Ecaterina Andronescu vin după ce mai multe greşeli au fost descoperite, înainte de începerea anului şcolar, în manualul de Geografie pentru clasa a VI-a şi în cel de Biologie tot pentru elevii din clasa a VI-a, iar Ministerul Educaţiei a trimis o erată în şcoli.

La rândul său, senatorul USR Dan Lungu spune putem presupune că cei care au făcut manualele au avut drepturi de autor.

„Cum ministerul nu a precizat şi tipul de contract încheiat cu grupurile de autori, putem presupune că acestora li s-au făcut contracte pe drepturi de autor, practică des întâlnită în astfel de situaţii. Asta înseamnă că, eliminând cota forfetară de 40% şi aplicând impozitul pe venit de 10%, onorariile nete au fost de 23.500 de lei, 32.900 de lei şi 42.300 de lei, în contextul în care pe drepturile de autor, conform modificărilor fiscale din anul 2018, nu se plătesc nici contribuţii la sănătate şi nici la pensii”, a precizat senatorul USR, Dan Lungu, printr-un comunicat de presă.

Mai multe greşeli au fost depistate la manualele şcolare, înainte de începerea anului. La acel moment, Ministerul Educaţiei a cerut retipărirea manualelor, pentru că o simplă erată nu ar fi acoperit erorile. Editura Didactică şi Pedagogică a acoperit costurile pentru retipărire, însă a anunţat că îi va acţiona în instanţă pe autori.

Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă