Organizatorii fazei nationale a Olimpiadei de limba maghiara ca limba materna, care va avea loc, anul acesta, la Bistrita, intentioneaza sa-i premieze pe ocupantii locurilor I, II si III cu sume in bani de patru ori mai mari decat cele pe care le ofera Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC). Inspectorul scolar Borsos Laszlo, a declarat ca, spre exemplu, MEdC prevede pentru locul I un premiu de 750.000 lei vechi, care consta in carti, insa organizatorii concursului vor sa le ofere elevilor care vor urca pe podium si un premiu de 2 si 3 milioane de lei vechi, in functie de cati bani se vor aduna din sponsorizari. Premii in bani vor mai obtine si ocupantii locurilor II, III si cei cu mentiuni.
Potrivit sursei citate, la faza nationala a Olimpiadei de limba maghiara participa un numar de 180 de elevi din 17 judete. Acestia sunt insotiti de un numar de 20 de profesori. Totodata, la Bistrita sunt asteptati alti 20 de profesori corectori si numerosi invitati.
Pentru buna desfasurare a evenimentului, care va avea loc intre 18 si 22 aprilie, Consiliul Local a alocat Inspectoratului Scolar Judetean suma de 200 de milioane de lei vechi, iar Fundatiei „Comunitas” 100 de milioane de lei vechi, bani pe care organizatorii ii vor folosi pentru tiparituri promotionale despre judet, chiria pentru sala mare a Casei de Cultura in care va avea loc deschiderea oficiala si festivitatea de premiere, excursii si supliment de mancare pentru elevii participanti, intrucat cazarea si masa acestora este asigurata de MEdC.
Olimpicii si profesorii insotitori vor putea participa la o excursie pe ruta Bistrita – Arcalia – Chirales – Beclean – Vita – Bistrita, o zona cu populatie preponderent maghiara. Aici vor fi organizate diverse evenimente pentru ei, cum ar fi un curs de dans popular care provine din Ungaria.
Potrivit aceleiasi surse, elevii vor putea fi premiati cu conditia sa existe cat mai multi sponsori. Acestia vor putea dona bani prin fundatia mentionata si li se va elibera o chitanta. Profesorilor de limba maghiara din judet nu li s-a cerut sa contribuie cu bani, ci doar sa sustina organizatoric si logistic buna desfasurare a evenimentului.