Agentul principal de politie Catalin Borza, seful Postului de Politie Ibanesti, judetul Vaslui, a fost ultragiat de un satean nervos. In timp ce se afla la postul de politie, agentul principal Catalin Borza a intervenit pentru a incerca sa-l potoleasca pe Virginel C., de 42 ani, din comuna Ibanesti. Acesta profera expresii vulgare la adresa lui Daniel P., care lucra la o anexa a primariei, situata langa postul de politie, expresii care deja ii scandalizasera pe trecatorii de moment. Politistul a procedat la audierea martorilor in sediul postului de politie, marturii pe baza carora urma sa-l sanctioneze pe Virginel C. Numai ca acesta, intuind ce-l asteapta, a intrat in postul de politie, unde a inceput sa injure ca la usa cortului. Initial, el i-a adresat expresii vulgare lui Daniel P., dupa care i-a venit randul politistului, care a primit si amenintari la adresa familiei sale. Agentul principal de politie Catalin Borza era echipat in uniforma, avand asupra sa materialele necesare de autoaparare si imobilizare. „In conformitate cu prevederile articolului 239 din Codul Penal al Romaniei, insulta sau calomnia savarsita nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani. Amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 4 ani. Daca faptele enumerate sunt savarsite impotriva unui magistrat, politist sau jandarm ori alt militar, maximul special al pedepsei se majoreaza cu 3 ani”, a declarat subcomisar Mihaela Straub, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui.