Directia Apelor „Dobrogea-Litoral” (DADL) nu a solicitat Primariei Constanta, nici pana la aceasta data, autorizatii de constructie pentru plaja din statiunea Mamaia. Primarul Radu Mazare a declarat ieri ca, date fiind conditiile, agentii economici care vor ridica constructii provizorii pe plaja din Mamaia vor fi amendati cu minimumul amenzii prevazute pentru astfel de cazuri, adica zece milioane de lei. Radu Mazare a sustinut ca celor care vor intreprinde astfel de actiuni li se va cere sa intre in legalitate, iar termenul pentru obtinerea documentelor de la administratia locala este de 60 de zile, adica numai bine pana la sfarsitul sezonului 2005. Balbele actualei guvernari in domeniul turismului au fost lamentabile. Intr-o prima faza, mai-marii din ministerul care are sarcina sa se ocupe de aceasta importanta ramura a economiei au declarat ca vor sa alinieze turismul de pe litoralul romanesc cel putin celui din tarile vecine. Pe baza observatiilor la fata locului, reprezentantii Aliantei au propus formule privind activitatea economica din zona plajelor. Este adevarat, in gura lor lucrurile au parut frumoase. Mai greu a fost momentul cand, de la stadiul de vorbe, s-a dorit trecerea la fapte. S-a constatat ca nu se pot efectua racordurile la retelele de apa si canalizare, mai ales ca erau necesare lucrari care necesitau montarea conductelor. Or, pe timpul sezonului sunt interzise lucrarile care afecteaza imaginea statiunilor. Proiectul ce s-a dorit eficient si grandios s-a transformat intr-un mare… fas. Problema constructiilor provizorii ce vor aparea pe plajele de la Mamaia pare sa fie rezolvata. Administratia locala are solutia, care, aplicata, va multumi pe toata lumea.