19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAdina Florea este obligată de justiție să finalizeze ancheta cu privire a...

Adina Florea este obligată de justiție să finalizeze ancheta cu privire a Kovesi

Instanţa supremă a admis miercuri o contestaţie depusă de Kovesi, în prezent şef al Parchetului European, care susţine că Florea tergiversează de peste doi ani ancheta deschisă în decembrie 2018.

În urma acestei hotărâri, Adina Florea trebuie să ia o decizie până la 1 aprilie în acest caz – fie o trimite pe Kovesi în judecată, fie o scoate de sub urmărire penală şi clasează dosarul.

„În temeiul art. 488 (6) alin. (1) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatoarea Kovesi Laura Codruţa privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 1172/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Stabileşte termen la data de 1 aprilie 2021 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. În temeiul art. 4886 alin. (6) din Codul de procedură penală, încheierea se comunică procurorului de caz şi contestatoarei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2021″, se arată în decizia Instanţei supreme.

În decembrie 2018, Adina Florea a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare. Ulterior, Florea a plasat-o pe Kovesi sub control judiciar, însă instanța a revocat decizia.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă