Fostul secund al lui Dan Petrescu la Sportul Studentesc, Cezar Zamfir, are mari sanse sa fie instalat ca principal la echipa din Regie. „Deocamdata nu e nimic sigur, doar se aude. Luni o sa ma intalnesc cu domnul presedinte Siman si o sa discutam. Cred ca sunt cam 50 la suta sanse, dar nu depinde de mine. Eu imi doresc sa fiu numit, e normal. Ce stiu sigur e ca domnul Siman vrea un antrenor tanar. Iar aici ma incadrez”, a explicat Zamfir. Antrenorul secund considera ca merita o a doua sansa ca principal al formatiei Sportul Studentesc. „Normal ca merit o a doua sansa. In 2003, dupa plecarea lui Andone la Dinamo, am fost principal, dar a fost acel meci cu Bacaul si am retrogradat. Acum insa ar putea fi altfel. Dar depinde de domnul Siman, nu ma pun eu antrenor”, a afirmat tehnicianul. Cezar Zamfir sustine ca nu este obligatoriu ca Sportul Studentesc sa isi intareasca lotul pentru returul campionatului. „Daca nu pleaca nimeni, nu cred ca e nevoie. Poate ar fi bine sa mai avem si un fundas stanga si poate un mijlocas de banda, dar eu spun ca ne vom descurca si asa”, a mentionat Zamfir.