Premierul Calin Popescu-Tariceanu l-a nominalizat pe liberalul Varujan Vosganian pentru functia de ministru al Economniei si Comertului – propunerea fiind transmisa, in scris, presedintilor celor doua camere parlamentare, in vederea indeplinirii procedurilor de obtinere a aprobarii Parlamentului. Nominalizarea lui Vosganian survine dupa ce presedintele Traian Basescu le-a cerut imperativ liderilor PNL si PD sa gaseasca o solutie pana vineri la ora 14.
Intr-un cmunicat al Biroului de presa al Partidului Democrat se arata ca PD va sustine candidatul PNL pentru portofoliul Econmiei si Comertului, in procesul de validare in Parlament. In acelasi comunicat se mai precizeaza ca "functia de ministru de stat care a fost ocupata de PC revine PD, care nu va face nici o nominalizare pentru acest post".
Anterior, liderul PD Emil Boc declarase ca "Alegerile anticipate nu depind in organizare de PD, depind de primul ministru si depind de Opoziţie. Daca ei vor face pasul necesar, vom ajunge la alegeri anticipate. Daca nu, nu."
Cu privire la colaborarea cu anuntatul nou Partid Liberal Democrat, Boc a spus: "PD se va implica in asigurarea acestei majoritati a guvernulu (…)inclusiv prin discutii cu platformistii si cu reprezentantii noului partid format, pentru ca ei fac parte (…) din Alianta, iar pe de alta parte avem nevoie de cei 30, 30 si ceva de parlamentari ai platformistilor”.