Incepand cu presedintele Basescu si pana la simplul cetatean, multi romani s-au declarat indignati de atitudinea Marii Britanii, ale carei autoritati se dedica mai nou posibilitatilor de modificare a legislatiei imigrarii – liberale pana in prezent -, in sensul limitarii accesului la piata muncii. Indiferent cat de straniu ar parea, poate ca ziua in care Romania ia in considerare adoptarea unor masuri similare nu este chiar atat de indepartata – motivul neconstituindu-l nici macar revansa luata fata de „perfidul Albion”, asa cum sugerase, recent, seful statului.
In prezent insa, grijile Bucurestiului sunt legate mai ales de perspectiva absorbirii fondurilor postaderare in valoare de 30 de miliarde de euro si de iminenta concurenta occidentala. Si cum ramane cu insasi concurenta bulgara – tara prevazuta a adera la UE tot pana cel tarziu in 2008? Vecina dispune incontestabil de o anumita industrie infloritoare – cea a crimei organizate; caracatita perfect capabila a se extinde in spatiul comunitar. Dupa un prim raport intermediar, din luna aprilie, al UE, dedicat adevaratelor dimensiuni ale crizei, autoritatile de la Sofia au preferat sa infiereze autorul – un oficial german, eminent om al legii, pe care l-au numit ignorant si isteric. Cat timp bulgarii, in frunte cu presedintele Parvanov, vor continua sa refuze a privi adevarul in fata, este clar ca problema nu se poate decat acutiza. De altfel, acesta este si unul din motivele pentru care Olli Rehn nu si-a putut tine, in luna mai, promisiunea legata de enuntarea unei date ferme referitoare la aderarea Romaniei la UE.
Presupunand ca Romania continua sa inregistreze progrese in domeniul combaterii coruptiei, va trebui avut in vedere si vidul inerent aparut – mana cereasca pentru infractorii bulgari implicati in traficul de droguri, arme sau carne vie. In plus, cele 30 de miliarde de euro acordate economiei romanesti vor constitui in mod cert o alta mare tentatie. Spectrul ca anihilarea criminalilor autohtoni sa aiba si consecinte nefaste poate capata astfel contururi cat se poate de concrete.
Criminalii au luat si vor continua sa ia calea banilor. Numarul lor este mai mare in Bulgaria, deoarece, in mod ironic, sistemul vecinilor se dovedeste a fi fost mai falimentar decat cel romanesc. La bulgari, dupa 1989 nici o forta, fie ea politica, fie originara din cadrul serviciilor de informatii, nu s-a aratat capabila sa umple rapid vidul de putere creat pentru a combate cu o mana forte criminalitatea inca din faza ei incipienta. Spre deosebire, in Romania absenta initierii vreunor schimbari majore a permis ca figurile postcomuniste si personajele provenite din randurile serviciilor secrete sa se mentina la putere, distribuind linistite avutia statului fara ca societatea sa aiba parte de varsarile de sange des intalnite pe strazile sofiote. Daca insa cruciada reformatorilor romani purtata impotriva oligarhilor tarii va fi incununata de succes, se prea poate sa asistam si aici la o altfel de lupta pentru putere. De ce ne-am deda, pana la urma, naivei sperante ca mafiotii bulgari s-ar dovedi mai putin intreprinzatori decat oamenii de afaceri din UE, care s-au descurcat cat se poate de bine in Romania?
Ar fi interesant de aflat punctul de vedere al SRI asupra riscurilor preconizate in legatura cu apropiata deschidere a granitelor – masura ce va permite si accesul unui numar distinct de infractori. Daca domniile lor nu se vor fi dedicat inca problemei in cauza, poate ca Vasile Blaga sau, ma rog, persoanele responsabile in prezent de serviciile de informatii ar fi bine sfatuite sa acorde chestiunii o oarece prioritate. Comunitatea europeana este in mod cert ingrijorata de perspectiva unor criminali cladindu-si, poate prea curand, adevarate imperii in tari cu vechi statut de membru. Plasand ambele state balcanice in cadrul aceluiasi val al extinderii a fost, dupa 2000, o masura mai degraba retorica. Delegatiile Permanente ale Comisiei Europene la Bucuresti si Sofia abia daca s-au consultat – dovada numarul infim de proiecte comune lansate pana acum. Relatiile dintre tarile vecine s-au deteriorat la randul lor din cauza insistentei smintite a UE asupra aderarii simultane a celor doua state candidate, indiferent ca una ar putea indeplini criteriile comunitare, iar cealalta nu.
Desigur ca se poate invoca argumentul potrivit caruia nu merita varsata nici o lacrima in urma unui criminal autohton, fie el si victima unei bande rivale bulgare. Dar exista pericolul ineluctabil ca oameni nevinovati sa se afle incidental in calea gloantelor sau in preajma deflagratiilor. Iar daca marii criminali internationali vor lua calea Romaniei prin intermediul bulgar, multe orasele in prezent linistite au toate sansele sa devina curand locuri terifiante.
Isteria si reactiile exagerate sunt insa neadecvate. Totusi, exemplul britanic releva unde anume poate duce lipsa unei viziuni strategice referitoare la posibile amenintari, Regatul Unit constituind intre timp una din marile scene occidentale pe care se joaca drama violentei si a varsarii de sange. Ar fi o mare ironie a sortii daca in anii ce vor veni un partid romanesc (pe care refuz sa-l nominalizez) s-ar vedea in cele din urma chiar tentat sa recurga la urmatorul slogan electoral: „Ei bine, v-am furat, dar macar nu v-am umplut strazile cu sange si cadavre”.
