CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2 (3-1), sâmbătă seara, într-un derby local desfășurat pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în etapa a 26-a a Superligii de fotbal.
Echipa antrenată de Daniel Pancu a deschis scorul repede, prin Damjan Djokovic (5), cu o lovitură de cap, după o încercare de respingere a lui Jonathan Cisse. CFR și-a majorat avantajul la scurt timp (10), prin Lorenzo Biliboc, după un șut al lui Andrei Cordea, blocat de Iulian Cristea.
”U” a redus din diferență prin ”veteranul” Dan Nistor (29), cu un șut de la 18 metri, după cursă a lui Alex Chipciu.
Gazdele au intrat la pauză cu un avans de două goluri, după ce Mario Camora a trimis sub bară (43), în urma unei gafe a lui Issouf Macalou.
”U” a încercat să revină pe tabelă în repriza secundă, iar Jovo Lukic a fost aproape de gol în două rânduri. Portarul Mihai Popa a respins lovitura sa de cap (62), iar apoi la cornerul care a urmat bosniacul a trimis pe spate (62), dar mingea a lovit bara.
”Șepcile roșii” au mai marcat o dată, prin gambianul Mouhamadou Drammeh (83), după ce Popa a respins lovitura de cap trimisă de Lukic, la un corner.
CFR a ratat șansa de a marca pe contraatac, după ce Cordea a trimis în bară (90), iar Islam Slimani a reluat în plasa laterală.
Bergodi și Cordea au primit cartonașul roșu la final
Meciul s-a încheiat cu scene reprobabile, cu un conflict violent între antrenorul lui ”U”, Cristiano Bergodi, de o parte, Andrei Cordea și Karlo Muhar, de partea cealaltă, în care s-au implicat jucătorii și staffurile celor două echipe. Arbitrul i-a arătat cartonașul roșu lui Bergodi, care a fost potolit cu greu de tabăra sa.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 40 de ori, de 20 ori s-a impus CFR, de opt ori a câștigat Universitatea, iar alte 12 partide s-au terminat la egalitate.
”U” venea după trei victorii consecutive în campionat, iar CFR a ajuns la șapte victorii consecutive și e neînvinsă de opt etape. În tur, scorul a fost egal.
FC CFR 1907 Cluj – FC Universitatea Cluj 3-2 (3-1), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
Au marcat: Damjan Djokovic (5), Lorenzo Biliboc (10), Mario Camora (43), respectiv Dan Nistor (29), Mouhamadou Drammeh (83).
Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenți: Andrei Constantinescu (București), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: George Cătălin Roman (Timișoara)
Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Andrei Antonie (București)
Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Octavian Goga (Brașov) – LPF
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!