Multe dintre statuile Bucureştiului, şi nu numai, au dispărut odată cu schimbarea regimurilor politice iar mulţi oameni trec nepăsători pe lângă cele existente, fără a cunoaşte semnificaţia şi importanţa lor şi fără a avea vreo intenţie de a se informa asupra lor. Ne-am adresat în această idee Mariei Alexe, cercetător, care a realizat şi o carte pe această temă.
cercetător Maria Alexe
Ion Diamandi: Care este rolul statuilor în spațiul public urban?
Maria Alexe: Statuile sunt o prezență constantă în orașele Europei Occidentale. În Orient statuile reapar în spațiul public abia în secolul al XIX-lea deoarece redarea tridimensională a figurii umane nu era permisă din cauza canoanelor religioase. Și din acest punct de vedere influența orientală este aceea care modelează spațiul urban balcanic şi deci în măsură importantă în Bucureşti.
Statuia lui Carol Davila din faţa Universităţii de Medicină, una dintre cele mai frumoase din Bucureşti
Rolul lor este acela de a oferi o imagine care să reprezinte un reper al memoriei colective și să modeleze/ordoneze spațiul urban. Prima statuie din București, aceea a spătarului Cantacuzino, amintește trecătorilor personalitatea ctitorului spitalului Colțea.
Bucureștiul nu a avut piețe urbane în sensul dat de arhitectura occidentală acestui spațiu, până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Prima piață urbană, Piața Universității se organizează în jurul statuii lui Mihai Viteazul.
Alte statui ajung să își piardă identitatea și devin simple repere de orientare. Așa s-a întâmplat cu grupurile statuare cunoscute sub numele de „Eroilor“ și „Leul“.
I.D.: Cum arătau pieţele din centrul Bucureştiului (Universităţii, Romană, etc) până la instaurarea regimului comunist?
M.A.: Înainte de instaurarea regimului comunist piețele erau organizate în jurul unor statui. Brătianu – Piața Universității, Lascăr Catargiu – Piața Romană, statuia lui Carol I – Piața Regală. Toate au fost înlăturate și unele chiar distruse/topite fiindcă personalitățile pe care le reprezentau nu erau agreate. Nici azi nu s-a găsit o soluție viabilă pentru Piața Universității și Piața Romană.
Au rămas amintirile, fotografiile şi tablourile. Aşa arăta Piaţa Romană – tablou Nicolae Zenof (după fotografie de epocă)
Deși imagini ale unor oameni politici, monumentele au rezistat, fiindcă deși amplasate în zona centrală nu erau totuși pe artere importante. Statuia lui G. Cantacuzino a fost mutată din centrul pieții dintre parcurile Ioanid și Icoanei la intrarea în Grădina Icoanei.
Monumentul a fost ridicat în anul 1904, aşa cum mărturiseşte inscripţia de pe placă „prin subscriţiune de amicii săi politici, Creditul fonciar şi funcţionarii Căilor ferate”. Este un monument salvat de furia comunistă datorită poziţiei sale mai puţin „vizibile”, într-o piaţă laterală, chiar la intrarea în Grădina Icoanei (unde se află din 1930) şi de numele pașoptiștilor înscrise pe cartea ce împodobeşte soclul.
Bustul doctorului Haralabie Botescu, autor sculptorul Dumitru Măţăoanu, dădea coerență piațetei din fața Halei Matache (demolată). Aproape nimeni nu știe azi cine a fost acest doctor, unul dintre cei care au înființat seviciul public de urgență.
Amplasarea bustului său în micul scuar din faţa pieţii Matache Măcelaru se datorează faptului că Haralambie Botescu a locuit în apropiere, la intersecţia străzii Berzei cu Calea Griviţei.
Foarte puțin cunoscută azi- statuia lui Dinicu Golescu amplasată pe bulevardul care îi poartă numele. Si mai greu de identificat s-au dovedit cei patru fii ai săi, boieri pașoptiști care donat Bucureștiului întinse parcele din terenurile aflate în proprietatea lor.
Statuia lui Dinicu Golescu
Fântâna Lahovari nu mai este demult funcțională, despre personajul mort într-un duel roamntic bucureștenii de azi nu stiu nimic. Monumentul este enigmatic și stingher înt-un oraș complet transformat.
Fântâna Lahovari
Într-un oraș în care prea puțini citesc presa scrisă, cine își mai amintește de fondatorul ziarului Universul, cel mai citit ziar românesc – Luigi Cazzavillan. Monumentul aflat în apropierea locului unde a locuit Cazzavillan unifică simbolistica occidentală a statui cu cea românească a fântânii
Ce statui, ale căror personalităţi, erau amplasate central şi ce s-a întâmplat cu ele?
M.A.: În zona centrală erau statuile conducătorilor politici. De aceea la schimbarea regimului politic unele dispăreau. Au supraviețuit statuile de la Universitate fiindcă reprezintă personalități istorice (Mihai Viteazul) și culturale (Gheorghe Lazăr, I.H. Rădulescu, Spiru Haret). Au dispărut nu doar statuile lui Brătianu, Take Ionescu, Lascăr Catargiu, ci și cele ale lui Stalin și Lenin.
După ce la începutul anilor ‘90 statuia lui Lenin a fost înlăturată din fața Casei Presei, a existat un proiect de înlocuire a ei. Timp de mai multe luni au fost propuse diferite statui. O butaforie era așezată pe soclul statuii lui Lenin și oamenii care treceau pe acolo își dădeau cu părerea. În cele din urmă bucureștenii au primit Aripile, monument pe care nu l-au acceptat în totalitate.
Un alt monument controversat este Crucea lui Paul Neagu, amplasată inițial în centrul pieții Charles de Gaulle, monument pe care bucureștenii l-au botezat Nasturele. Cu ocazia reamenajării pieții a fost mutat puțin mai spre nord, în piața de la capătul Șoselei Nordului unde poate fi văzut și azi. În acest spațiu mai mic, monumentul este mai bine pus în valoare.
Nu este foarte apreciat nici monumentul realizat de Alexandru Ghilduș în memoria eroilor revoluției. Acolo este un întreg complex, dar bucureștenii, ironici ca de obicei, se referă doar la monumentul central atunci când îl numesc fie „Țepușa“ fie „Cartoful“.
Nu au devenit repere ale spațiului urban statuile domnitorului A.I. Cuza (criticate de cei care sunt adepții sculpturii moderne și primite cu indiferență de publicul larg), așa cum s-a întâmplat cu statuia dedicată eroilor din Primul Război Mondial cunoscută ca „Eroilor“, monumentul Geniului devenit „Leul“.
Observând atitudinea critică a bucureștenilor fața de noile statui, autoritățile au început să restaureze și să reconstruiască vechi monumente. Printre primele a fost statuia lui I.C. Brătianu realizată de Ivan Mestrovici, monument aflat în parcul din spatele casei Brătianu. Printr-un adevărat miracol aceasta a scăpat furiei comuniste și nu a fost topită asemeni statuilor lui Carol I și Ferdinand executate tot de Mestrovici. Se văd și azi, pe reverele hainei, urmele gloanțelor soldaților ruși care se distrau trăgând în statuia fruntașului liberal.
A fost restaurat și completat grupul statuar dedicat lui Lascăr Catargiu și amplasat într-o altă locație decât cea originală, pe bulevardul omonim, nu în Piața Romană.
Reconstrucția care a stârnit cele mai multe comentarii a fost cea a statuii lui Carol I, monumentul lui Florin Codre oferind o imagine mai puțin reușită decât vechea statuie a lui Mestrovici.
În general nu cred că reconstrucția este o soluție. Restaurarea unor monumente este necesară, dar readucerea lor pe vechile amplasamente nu este întotdeauna benefică, fiindcă spațiul în care au fost amplasate inițial este diferit comparativ cu cel de azi. (vezi cazul statuii Lupoaica reamplasat la intersecția străzii Lipscani cu bulevardul Brătianu).
Este adevărat că există şi cazuri chiar în centrul Bucureştiului în care nu se mai ştie ce, sau pe cine reprezintă o statuie şi nici artistul care a realizat-o?
M.A.: Din păcate asemenea cazuri există și am ajuns la această concluzie în urma unui chestionar aplicat studenților din mai multe universități în anii universitari 2007/2008 și 2014/2015. Un procent de 47% nu pot numi nici măcar toate cele patru statui de la Universitate (doar Mihai Viteazul este recunoscut) și nici autorii lor. Monumentul Eroilor Sanitari a devenit de mult timp un monument al eroilor în general, doar 5% din cei intervievați au recunoscut o parte a personajelor de pe basoreliefuri. În același chestionar amintit mai sus am cerut să se numească 5 statui din București. La această întrebare doar 23% au putut răspunde.
În fața pieții Matache este bustul lui Haralambie Botescu, bust amplasat pe un soclu înalt. Doctorul a fost într-o perioadă viceprimar al capitalei, a făcut deci și politică. A fost printre inițiatorii serviciului de urgență. Azi nimeni nu știe cine a fost și prea puțini știu că locul în care este amplasat se cheamă Piața Haralambie Botescu.
Ce ar trebui făcut la nivel educaţional? Cine ar trebui să se implice?
M.A.: Desigur un rol educativ important revine școlii, ceea ce nu înseamnă că familia nu are niciun rol. Rolul instituțiilor de învățământ este și mai mare în cazul studenților care nu sunt toți locuitori permanenți ai orașului. Ar trebui gândite programe educaționale care să-i motiveze pe copiii de 8-10 ani să privească atent în jurul lor și să aibă curiozitatea de a se informa. Sunt de ajutor și plăcuțele indicatoare.
O soluție de viitor ar fi o hartă interactivă care să ofere și informații despre străzi, statui și imobile importante.
