26.3 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSportFotbalPAOK, din nou lider în Grecia! Răzvan Lucescu: „Am făcut un meci...

PAOK, din nou lider în Grecia! Răzvan Lucescu: „Am făcut un meci mare, am controlat totul”

Echipa antrenată de tehnicianul român s-a impus clar cu 3-0 în fața lui OFI Creta și a urcat temporar pe primul loc în campionatul Greciei.

Răzvan Lucescu continuă parcursul excelent pe banca lui PAOK Salonic. Formația sa a câștigat fără emoții meciul din etapa a 17-a a Superligii Greciei, scor 3-0 cu OFI Creta, și a urcat, cel puțin temporar, pe prima poziție a clasamentului.

Partida a fost controlată de la un capăt la altul de echipa din Salonic, care a rezolvat soarta meciului încă din prima repriză. Dimitrios Pelkas a deschis scorul în minutul 18, iar până la pauză tabela arăta deja 3-0, după reușitele brazilianului Taison (min. 40) și ale lui Georgios Giakoumakis (min. 43).

În partea secundă, PAOK a redus ritmul și s-a concentrat pe menținerea avantajului, în contextul unui program încărcat care o așteaptă în următoarele săptămâni. Cu cele trei puncte obținute, echipa lui Lucescu a acumulat 41 de puncte după 17 etape, depășind temporar rivalele Olympiakos (39 de puncte, un meci mai puțin) și AEK Atena (38 de puncte).

„Am avut multe absențe, dar am făcut un meci mare”

Răzvan Lucescu s-a declarat satisfăcut de prestația elevilor săi, subliniind că victoria a venit în ciuda problemelor de lot cu care echipa s-a confruntat.

„Am făcut un meci mare. Am avut multe absențe. Am început agresiv. În repriza a doua am controlat jocul și nu i-am permis lui OFI să ne pună probleme. În același timp, a trebuit să menajăm și câțiva jucători”, a spus tehnicianul român, citat de Metrosport.gr.

Antrenorul a avut cuvinte de laudă și pentru jucătorii care au intrat în locul titularilor obișnuiți, apreciind evoluția tânărului Chatsidis:

„Chatsidis este un jucător care, de fiecare dată când joacă, ne oferă lucruri, cum s-a întâmplat și în meciul cu Olympiakos. Astăzi a fost ceva diferit pentru el. A trebuit să creeze ocazii pentru a marca și a jucat excelent”, a adăugat Lucescu.

Victoria consolidează statutul lui PAOK drept una dintre cele mai în formă echipe din Grecia în acest sezon. Gruparea din Salonic are cel mai bun atac din campionat și o defensivă solidă, fiind una dintre puținele echipe care au pierdut doar o partidă în ultimele două luni.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Ford retrage din service peste jumătate de milion de mașini în SUA, din cauza unui risc de incendiu

Anumite modele Ford Bronco și Ford Bronco Raptor, produse în perioada 2021-2026, prezintă riscul ca anumite cablaje electrice să se deterioreze în timpul exploatăriiFord...

Nicu Ștefănuță critică amenzile aplicate la Oradea Pride și acuză pasivitatea autorităților

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, critică reacția jandarmilor la Marșul Oradea Pride 2026, unde participanții au fost amendați pentru organizarea unei manifestații neautorizate, și...

A treia dronă neutralizată în trei zile. Radu Miruță: Siguranța României nu se apără cu sloganuri

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, anunță că o nouă dronă care a pătruns neautorizat în spațiul aerian românesc a fost doborâtă duminică dimineață...
Ultima oră
Pe aceeași temă