29.4 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSocialMeteoVal de ger peste România: temperaturi de până la -15 grade și...

Val de ger peste România: temperaturi de până la -15 grade și ninsori în sud și sud-est

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că vremea se va răci accentuat în toate regiunile, iar mai mult de jumătate din țară intră sub cod galben de ger.

Administrația Națională de Meteorologie anunță o răcire accentuată a vremii, care va începe sâmbătă noaptea și se va menține până pe 13 ianuarie.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -11 și 0 grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî până la -15 grade, mai ales în timpul nopților și dimineților.

În același interval, mai mult de jumătate din teritoriul României va fi afectat de un cod galben de ger.

Ninsori și strat de zăpadă în sud și sud-est

Meteorologii anunță că în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi precipitații sub formă de ninsoare, în special în extremitatea sudică și sud-estică a țării.

Aici se va depune un strat de zăpadă de 5 până la 15 centimetri.

Potrivit ANM, în perioada 10 ianuarie, ora 10:00 – 13 ianuarie, ora 10:00, vor fi episoade de ninsoare, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă în mai multe regiuni.

Temperaturi negative și ziua, în nord și centru

Meteorologii subliniază că frigul va fi resimțit inclusiv pe parcursul zilei, în special în nordul și centrul țării. Într-un comunicat, ANM precizează:

„Vor fi temperaturi maxime în general între -11 şi 0 grade, cu ger persistent şi ziua, izolat în nord şi centru, iar temperaturile minime se vor situa între -15 şi -6 grade”.

Sâmbătă, vântul va avea intensificări temporare în Dobrogea, estul Munteniei și sudul Moldovei, iar duminică mai ales în sud-vestul țării și în zonele montane.

Rafalele pot atinge 40–50 km/h în zonele joase și 60–70 km/h la altitudini mari, determinând viscolirea temporară a ninsorii.

Cod galben de ger pentru mai multe regiuni

Pentru sâmbătă, până la ora 20:00, ANM a emis o atenționare cod galben de ger pentru nordul Moldovei, unde temperaturile vor coborî în jurul valorii de -10 grade.

De asemenea, în intervalul 10 ianuarie, ora 20:00 – 12 ianuarie, ora 10:00, va fi în vigoare un cod galben de ger pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane.

„În intervalul menţionat în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi la munte vremea va deveni deosebit de rece, local geroasă îndeosebi în timpul nopţilor şi dimineţilor”, precizează ANM.

Frigul persistă și după 13 ianuarie

Meteorologii avertizează că vremea rece va continua și după acest interval.

„Până pe 15 ianuarie vremea va continua să fie deosebit de rece în nordul, centrul şi estul teritoriului, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor”, informează ANM.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Cod galben de furtuni în 26 de județe și în București. ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

În regiunile vizate sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, rafale de vânt cu viteze cuprinse între 50 și 70 km/hAdministrația Națională de Meteorologie (ANM)...

Siegfried Mureșan: România a ajuns peste media UE la absorbția fondurilor europene

Siegfried Mureșan a susținut că dezvoltarea economică nu poate fi bazată pe stimularea consumului prin cheltuieli publice, ci pe investiții și pe sprijinirea mediului...

Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor afectează Rusia: producția de benzină acoperă doar două treimi din necesarul de vară

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat loviturile asupra unor obiective energetice strategice din Rusia, vizând inclusiv rafinării importanteRusia se confruntă cu un deficit tot...
Ultima oră
Pe aceeași temă